luni, 24 iulie 2017

Cekistul - un film rusesc

La sugestia lui Toader Paleologu, am căutat filmul rusesc Cekistul. Este realizat în 1992 când se prăbuşea comunismul sovietic.

Filmul se pare ca avut un oarecare succes la Cannes, dar a fost scufundat în uitare pe fondul ascensiunii lui Putin produs al acestei organizaţii din care se trage şi KGB.

Filmul este regizat de Alexandr Rogojkin, dar scenariul este opera a doi francezi, Jacques Baynac şi Andre Milbet.

Filmul îl are în centru pe şeful Ceka Andrei Srubov şi pe asistenţii lui Ian Pepel şi Isaac Katz undeva în Rusia. Suntem în vremea Războiului Civil din Rusia 1918-1921. De fapt Srubov este un fel de substitut pentru Dzerjinski, fondatorul Ceka.

Este un caz patologic, cum a fost şi Ţurcanu, din Experimentul de Exterminare Piteşti. Este un intelectual, dar are complexe, soţia lui este încă virgină, îl invită la cină pe Katz care i-a omorât tatăl lui Srubov. Şi Katz este alt caz patologic, are o discuţie dură cu un evreu hasidic pe care îl face jidan. ca şi cum  n-ar fi de aceeaşi etnie. 

Acest grup este complex de judecată care trimite la execuţie pe toţi duşmanii revoluţiei, adevăraţi sau închipuiţi. Apare obsedant apartenenţa majorităţii vinovaţilor la aristocraţie - dvoreni în ruseşte.
Apropo de limbă, prima versiune din care am văzut 35 de minute era subtitrată în englezeşte cu o traducere îngrozitor de proastă. Am găsit o versiune mai bună şi am văzut astfel tot filmul.

Scenele sunt puţine şi se repetă ca într-un coşmar, sala de execuţii este într-o pivniţă, unde câte cinci sunt dezbrăcaţi şi apoi împuşcaţi în ceafă cu naganele - revolvere ca ale cowboy-lor.
Cadavrele sunt transportate pe şine cu o targă şi scoase cu frânghia din pivniţă printr-o trapă şi aruncate într-un camion. Executanţii sunt complet abrutizaţi, sunt angajaţi la un abator uman. Scena execuţiei a fost reluată de Andrzei Vajda în Katyn, unde prizonierii de război la sovietici ofiţeri polonezi erau executaţi în mod asemănător de NKVD, urmaşa Ceka. 

Sunt scene ciudate şi comportamentul lui Srubov este aberant, mărinimos iartă pe un fost adversar cu care s-a luptat, iartă pe soldaţii răsculaţi al unui batalion care îl omorâseră pe komisarul lor. 

Finalul este iar de coşmar, Srubov se dezbracă şi se duce la locul de execuţie unde este aproape omorât. Este ulterior internat într-un ospiciu şi tratat cu băi cu furtunul. 

De fapt filmul arată că nimic n-a fost nou în maniera de exterminare hitleristă, nemţii au avut de unde învăţa!


Este un film greu de urmărit, dar este exemplar în acţiunea de aflare a adevărului asupra caracterului criminal al comunismului bolşevic.


A Divided Spy de Charles Cumming

Acest roman de spionaj pare a fi ultimul din trilogia lui Charles Cumming dedicată agentului SIS Thomas Kell.

Două teme se împletesc în roman, a confruntării spionajului vestic cu spionajul rusesc, moştenire a Războiului Rece şi terorismul islamic.

Povestea lui Thomas Kell continuă în confruntarea cu Alexander Minasian, spionul rus. Thomas Kell vrea să răzbune moartea iubitei sale Rachel. 

Kell face o descoperire aiuritoare, Minasian este homosexual! Acest lucru este un blam pentru homofobii de la SVR rusesc din care face parte şi Minasian ;i poate s[/i termine cariera. 

Minasian este capturat în Londra de Kell şi are o discuţie pe alocuri plictisitoare despre avantajele societăţii libere occidentale şi de valorile în care a fost crescut Minasian, care abia se născuse când comunismul se prăbuşea în Rusia. 

Minasian acceptă şantajul lui Kell de a colabora cu el şi implicit cu SIS, dar doar pe tema terorismului. Îi dă detalii amănunţite despre iminenţa unui atac terorist în Marea Britanie. Informaţiile nu sunt luate în serios de cei de la SIS şi Kell decide se ia afacerea pe cont propriu. Îl găseşte pe terorist la Brighton şi îl neutralizează cu ajutorul iubitei acestuia, teroristul sinucigându-se cu o grenadă. Este un final fericit, care din păcate nu a fost confirmat de realitatea atacului cu bombă de la Manchester şi acţiunile teroriste ulterioare din Londra.

Kell devine un erou şi are o ultimă întrevedere cu Minasian la Varşovia. Şi aici scriitorul remarcă că Varşovia spre deosebire de Londra este înţesată de spioni ruşi SVR şi FSB.
Cât de real este acest lucru, mă întrebam? În fond sunt ţări slave şi probabil polonezi dispuşi să trădeze. Dar la noi  în România? Şi am realizat că sunt destui dacă priveşti la Republica Moldova, mai ales cu un Dodon pe post de preşedinte, care confirmă că sunt destui vorbitori de română care detestă România şi pot intra în serviciul spionajului rus!

Întâlnirea din Varşovia clarifică anumite lucruri, succesul acţiuni antiteroriste de la Brighton cu ajutorul informaţiilor furnizate de Minasian îl dezleagă pe acesta de colaborări ulterioare. Minasian mărturiseşte că vrea să părăsească SVR şi să intre în afacerile socrului, important oligarh rus.  El se confesează lui Kell că ordinul uciderii lui Rachel la dat un superior, dar că putea să-l anuleze el. Nu a făcut-o ca să se răzbune pe insuccesul operaţiunii Kleckner. 
Finalul romanului ţine de paranoia serviciilor secrete. Dacă în cazul teroristului musulman, SIS reacţionase iresponsabil, cum se pare că mai acţionează birocratic şi formalist aceste servicii, acum SIS află pe canale secrete că socrul oligarh vrea să-l execute pe Minasian pentru că părăseşte SVR şi nu-i va mai fi de folos. Dar staţia SIS locală din Varşovia crede că ar putea fi o capcană pentru Kell şi că el urmează să fie victima. Realitatea este că Minasian este ţinta, este salvat în ultima clipă de Kell cu cooperarea polonezilor. Acesta îşi calcă pe inimă şi nu mai se răzbună pe Minasian pentru moartea lui Rachel. 

Dar aceste probleme de etică îl divizează pe spion, de unde şi titlul romanului. Un spion poate să se lase condus de principii morale, chiar dacă meseria lui este de a înşele pe alţii?

Şi Kell decide să abandoneze meseria de spion!


Romanul este interesant,  alert şi bine scris, ca toate romanele de spionaj englezeşti, se face referinţă la marea literatură, la 1984 a lui Orwell, la poezia contemporană engleză, la Shakespeare, la Graham Green maestrul şi tatăl romanului de spionaj englezesc. Aşa că nu mi-am pierdut vremea citindu-l!

sâmbătă, 22 iulie 2017

A Colder War de Charles Cumming

Acest roman este al doilea din seria romanelor de spionaj Thomas Kell scris de Charles Cumming.

Sunt romane privind actualitatea preocupărilor serviciilor secrete în Orientul Mijlociu. 

Începutul romanului ne prezintă o serie de asasinate a unor agenţi iranieni care lucrau pentru SIS britanic sau CIA. Unul din cei implicaţi în manipularea acestor agenţi este Paul Wallinger, responsabilul SUIS la Ankara. Acesta după aceste eşecuri pleacă la o conferinţă în Grecia şi după aceea în insula Chios de unde pleacă cu avionul personal care se prăbuşeşte în munţii de pe malul turcesc. 

Kell este desemnat de C, şeful SIS Amelia Levene să investigheze moartea lui Wallinger. Acesta era un mare amorez şi se pare că fusese implicat într-o legătură cu Amelia. Kell participă la serviciul religios şi observă cum fiica lui Paul, Rachel observând un catrte de vizită pe una din coroane o smulge şi aruncă florile. Kell reuşeşte să fure cartea de vizită şi să o fotografieze cu iPhone-ul. Era scrisă în ungureşte şi află traducerea celor scrise de la un colaborator maghiar. Era o poezie de dragoste scrisă de Cecilia Sandor, o fostă colaboratoarea a serviciilor secrete maghiare de care era Wallinger îndrăgostit până peste cap. Şi aşa află că Wallinger îşi petrecuse o săptămână cu această frumoasă unguroaică, retrasă în Croaţia unde avea un restaurant pe insula Lopud. Kell face investigaţii să vadă de unde au apărut scurgerile de informaţii şi unele din cei bănuiţi este un tânăr spion american, Kleckner. Kell face investigaţii, o detectează pe Cecilia şi ajunge în Croaţia după ea ca această să fie ucisă când încerca să o contacteze. 

Pe de altă parte Kleckner şi Kell concurează la cucerirea lui Rachel Wallinger. Rachel îi cedează lui Kell care, divorţat se implică amoros foarte tare. 
Kell reuşeşte să depisteze trădarea lui Kleckner. Cu ajutorul lui Rachel la Londra, telefonul lui Kleckner este controlat şi SIS înregistrează conversaţia lui Kleckner cu şeful spionajului rus  SVR din Kiev, Minasian.

Minasian controlează pe Kleckner, pe Rachel şi pe Kell şi realizază că agentul american este descoperit de SIS.  Kleckner fuge cu un feribot din Istanbul spre Odessa, dar este interceptat de britanici şi capturat. Până la urmă intră şi CIA pe fir şi când era interogat Kleckner, Kell primeşte de la Minasian oferat schimbului lui Kleckner cu Rachel care fusese capturată în Istanbul. Şi americanii conced la schimb, dar Amelia Levene află că de fapt Rachel a fost executată. Această decizie fusese dată peste capul lui Minasian de şefii SVR, care ordonaseră şi moarte Ceciliei Sandot.


Finalul este din ziare unde se află că un tânăr diplomat american, Kleckner a fost găsit omorât într-un club în Kiev. CIA decisese că trădătorii sunt mai valoroşi morţi!


joi, 20 iulie 2017

Jurnalul unui ţăran de la Dunăre de Vintilă Horia

Este a treia carte a lui Vintilă Horia pe care am citit-o. Sper să mai găsesc şi alte cărţi ale acestuia.

Citesc cartea într-o vreme în care sunt dispute aprinse generate de anumite hotărâri privind personalităţi, care în opinia unora precum Alexandru Florian de la Institutul Wiesel ar trebui obliterate. Cazul fierbinte este al filosofului Mircea Vulcănescu, căruia vrea să i se ia numele dat unui liceu bucureştean. Au apărut liste în care se protestează împotriva acestei măsuri. Andrei Pleşu, care nu apare pe aceste liste se explică prin poziţia luată anul trecut în media.
Este adevărat că istoria trebuie luată ca atare. Mulţi din intelectualii noştri au avut poziţii de dreapta în perioada interbelică şi în timpul războiului, dar asta nu-i poate scoate din cultura şi literatura română. Sunt alţii politicieni din trecut controversaţi, chiar detestabili care ar trebui să suporte acest regim.

Vintilă Horia este un caz exemplar. A avut în tinereţe poziţii de dreapta, a scris despre eroii săi Mussolini şi Hitler,  ca apoi să mărturisească disperarea când aceştia au smuls bucăţi din fruntariile României Mari şi acţiunile de protest ca ataşat de presă la Roma împotriva acestor decizii, după cum mărturiseşte în prezentul jurnal.

Jurnalul cuprinde însemnări din 1964 şi 1965. Vintilă Horia este acum un scriitor cunoscut, a primit Premiul Goncourt pentru Dumnezeu s-a născut în exil. Chiar dacă a trebuit să renunţe la premiu din cauza campaniei de denigrare ticăloase din parte statului comunist român.  Face referinţe la alte romane cum sunt Scrisoarea a VII-a despre Platon şi Cavalerul resemnării despre primii domni români. 

Am mai citit jurnalul de scriitor al lui Mircea Cărtărescu şi am găsit asemănări. Şi Vintilă Horia îşi povesteşte visele, chiar dacă proza sa este mai puţin onirică. Vintilă Horia îşi reaminteşte de viaţa grea după prizonieratul şi Germania din 1944-45 şi apoi greutăţile exilului. De aceea povesteşte cu plăcere momentele când mănâncă şi bea un vin în Franţa sau prin Spania. Celebritatea îl face să călătorească mult, Franţa, Italia, Elveţia, Mare Britanie. la Cărtărescu am găsit doar lamentaţii ipocrite despre condiţia lui socială, el, autorul român cel mai tradus în prezent, beneficiar al unor burse şi tantieme. 

Vintilă Horia nu uită să povestească relatări ale unor români scăpaţi din România comunistă care tocmai a eliberat prizonierii politici. Epoca în discuţie este când se văd la noi timide reveniri la normalitate, dar cei scăpaţi din iadul puşcăriilor n-au timp de asta.

Vintilă Horia îşi aminteşte cu duioşie de copilăria la conacul moşiei administrate de tatăl său de lângă Râmnicul Sărat. De fapt legăturile cu trecutul românesc îi torturează memoria.

Cea mai interesantă chestiune  este discuţia despre titlul acestui jurnal literar. Horia foloseşte Petit Larousse pentru definiţia ţăranului de la Dunăre. El ar fi un individ cu înfăţişare grosolană şi sinceritate brutală. Se pare că acest portret este dat de La Fontaine în fabula Le Paysan du Danube. Am avut surpriza să aflu că există o astfel de fabulă, dar se pare că se referă la un personaj antic din vremea Imperiului Roman.  
Revenind de aspectul grosolan al ţăranului de la Dunăre, nu cred că este inexactă. Însă ţăranul român, cel de la Dunăre, duminica era frumos îmbrăcat în costumul naţional în acre predomina albul în care mergea la biserică. Despre sinceritatea brutală însă am reticenţe. Acest ţăran de la Dunăre este cu exactitate redat de Marin Preda şi sinceritatea brutală îi lipseşte! Experienţa cu turcii, cu boierii l-au făcut mult mai rezervat. Este de fapt ciobanul Mioriţei.
Dacă este sincer şi brutal este ţăranul de la munte, cel din Ardeal, care este mai direct, cu o altă experienţă de viaţă.

Din carte reiese atitudinea de dreapta a lui Vintilă Horia. Aflând de moarte lui Churchill n-are decât cuvinte grele pentru cel care a lăsat România şi nu numai în ghearele bolşevismului. 

Sunt surprins că nu-i plac filmele lui Visconti şi ale lui Bunuel, probabil tot din motive ideologice. 

Face o critică la obiect privind Le Noveau Roman al lui Robbe Grillet. 


Este o carte pasionantă a unui autor care merită mai multă audienţă în literatura română. 

marți, 18 iulie 2017

Filmele lui Alain Delon

Cum am mai spus cineva mi-a trimis un link cu film de Alain Delon. Aşa că am văzut şi am revăzut mai multe filme ale lui Alain Delon în rol principal sau secundar.
Dacă m-au impresionat unele în mod deosebit au fost câteva.
De exemplu Aventurierii

Aventurierii este un film de studenţie l-am văzut prin 69-70. Filmul este din 1967. Are în rolurile principale pe Alain Delon, un pilot de avion nebun care vrea să treacă pe sub Arcul de Triumf, Lino Ventura este un mecanic care vrea să facă un dragster cu acre să facă recorduri de viteză pe şosea. Lor li se alătură Joanna Shimkus (actuala doamnă Sidney Poitiers!) o superbă blondă care este artist plastic, face cu sudura sculpturi metalice. Cei trei acompaniaţi de alt aventurier (Serge Reggianni)  recuperează o comoară din Africa. Îi pândesc nişte bandiţi şi Joanna moare în schimbul de focuri.
Finalul are loc la Fort Bayard, un far ciudat în largul Atlanticului unde are loc altă luptă cu bandiţi în care moare şi Delon.


Finalul acestor vizionări a fost o ecranizare în care Delon nu este personajul principal. Este vorba de Ghepardul, ecranizarea romanului de mare succes scris de Giuseppe Tomasi de Lampedusa, unul din marile succese ale romanului italian din deceniul 7.
Este romanul decadenţei aristocraţiei siciliene. Personajul principal este principele Salina, interpretat de Burt Lancaster. Actorul american construieşte un personaj fabulos. De fapt prin aparenţele fizice Lancaster pare un leu bătrân.
Evenimentele au loc în vremea acţiunii lui Garibaldi în Sicilia când Cămăşile Roşii cuceresc Regatul celor Două Sicilii şi-l alipesc Regatului Italiei în 1849.
Lui Garibaldi i se alătură şi nepotul lui Salina, Tancredi Falconeri (interpretat de Alain Delon) şi reprezintă viitorul. El se îndrăgosteşte de Angelica Sedara (Claudia Cardinale) fiica vechilului moşiilor prinţului Salina, devenit extrem de bogat. Salina este realist, aristocraţia este trecutul, vine vremea noii burghezii, din genul Sedara.
La invitaţia unui reprezentant al Regelui Italiei să devină senator, Salina spune că ai lui sunt prezenţi în insulă de 2500 de ani dar că doar cei care au venit de aiurea au construit ceva în Sicilia greci, romani, arabi, normanzi, francezi, spanioli. 

Acest film mi-a stârnit nostalgii. Delon şi Cardinale sunt patetici de tineri şi frumoşi, filmul este făcut în 1963 de Luchino Visconti, descendent al ducilor Milanului. Doar el putea face o asemenea ecranizare. 


Şi iar sunt nostalgic, de ce nu se mai fac oare asemenea filme, sau sunt eu cam anacronic?

luni, 17 iulie 2017

Europe - A History de Norman Davis Capitolele Pestis şi Renatio

După cum am mai spus prezint această enormă carte de istorie a Europei pe capitole. 
Acum le vin rândul capitolelor VII - Pestis: Cristendom in Crisis c.1250 - 1493 şi Renatio: Rennasaince and Reformation c.1450-1670.

Este epoca istorică ce va defini de fapt viitorul Europei. Pe parcursul acestor 400 de ani se pun bazele societăţii europene de azi. Acum apar zorii economici ai capitalismului, se consolidează cele două mari state feudale ale vestului european Anglia şi Franţa. Relaţia dintre cele două puteri feudale este de război, acel lung război numit Războiul de 100 de ani, în care Ioana D'Arc reuşeşte să readucă echilibrul şi englezii după mari victorii împotriva francezilor sunt alungaţi din Franţa.

Epoca începe o catastrofă resimţită în estul european, năvălirea mongolilor care lovesc puternic Rusia kieveană care îşi mută capitala la Moscova şi cest mare Ducat-Cnezat la Moscovei care devine tributar hanatelor tătare timp de 300 de ani. Lovite puternic sunt şi Regatele polon şi maghiar. Marile catastrofe ale epocii sunt de ordin medical, Europa este lovită de epidemia de ciuma din 1347-48-49 declanşată de asediul Caffei de către tătari care aruncă în cetate corpuri de ciumaţi morţi după care se răspândeşte în toată Europa omorând o treime din populaţie. 

Altă ciumă care planează asupra Europei este a Islamului care prin turcii otomani lovesc mortal Imperiul Bizantin. Ei cuceresc Constantinopolul în 1453 şi ortodoxia balcanică şi cea dunăreană este supusă otomanilor. În această situaţie se află Bulgaria Serbia şi Principatele Româneşti Dunărene, Valahia şi Moldova.

Şi dacă am vorbit de aceste formaţiune feudale româneşti, autorul aminteşte de români în două situaţii. El vorbeşte de Vlad Ţepeş, care ar fi avut mania trasului în ţeapă din motivul că în captivitatea otomană a fost sodomizat. Se pare că autorul contează pe cronicile germane care deformează istoria lui Vlad Ţepeş.
Mai apare şi Ştefan cel Mare sub numele Ştefan al IV-lea. El apare prin fiica lui Ana măritată cu un fiu al Marelui Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea care marchează începutul obţinerii independenţei faţă de tătari.

Autorul se focalizează în est pe cele trei regate central europene Polonia, Ungaria şi Boemia. Ele sunt legate pentru că prinţi polonezi sau maghiari devin regi ai celor trei ţări, finalmente Boemia intrând în orbita Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană. 

Aici mai apare şi figura lui Matei Corvin prezentat ca cel mai mare rege al Ungariei şi el cu rădăcini româneşti. Corvin a reuşit să colecţioneze cea mai mare bibliotecă a timpului, care din păcate este jefuită după moartea lui. El ocupase inclusiv Viena şi dorea să ajungă împărat. Este interesant că Davis îi atribuie lui celebra zicere despre destinul Austriei: "Alţii puternici poartă războaie, tu fericită Austrie contractezi căsătorii!"

Un alt eveniment fundamental este epopeea maritimă începută de portughezi, călătoria lui Columb în America şi colonialismul, dar mai ale colonizarea de către englezi a Americii de Nord. 

Evenimentele importante ale Europei în secolul XV se întâmplă în Italia unde în puternicele oraşe stat Milano, Florenţa, Veneţia apare Renaşterea în care artiştii extraordinari precum Michelangelo, Leonardo, Boticelli, Rafael se întorc spre clasicismul greco-roman. Efervescenţa spirituală este alimentată şi de capitalismul care se dezvoltă aici urmând apoi să înflorească în Flandra şi Ţările de Jos. 

Un alt eveniment fundamental care are loc în secolul al XVI-lea este Reforma iniţiată de Luther. Ea care proliferează în diverse forme, mai austeră în Geneva lui Calvin, exportată în Scoţia de John Knox şi Andrew Mellvile sub numele de presbiterianism. Anglia face pasul la Reformă prin Henric al VIII-lea exasperat că Papa nu-i mai aproba căsătoriile. Şi aşa apare Biserica Anglicană. De fapt Reforma a avut precedente cu Lollarzii din Anglia şi mai ales cu Jan Hus în Cehia. 
Reforma a obligat pe istorici să nu mai numească Europa ca generic fiind Creştinătatea. Creştinii erau acum împărţiţi în trei mari grupări, catolici, ortodocşi şi reformaţi. Acum Creştinătatea se va numi Europa!

Din acest motiv în Vestul Europei se declanşează războaie religioase în Franţa cu oribilul măcel al hughenoţilor în noaptea Sfântului Bartolomeu în 1572.

În secolul al XVI-lea şi al XVII-lea are loc şi Revoluţia Ştiinţifică acre schimbă faţa omenirii. Sunt aici descoperirile lui Copernic şi Galilei privind sistemul solar şi mai ales a fizicienilor Academiei Regale Engleze, Boyle, Hooke şi în special a lui Newton. 

Această epocă se termină cu o altă mare catastrofă Războiul de treizeci de ani. Este ultimul mare război religios, dar şi  primul război european. Această catastrofă a afectat în special spaţiul german provocând foarte mari pierderi umane, Davis avansează cifra de 13 milioane de germani supravieţuitori din cifra de 21 de milioane. Alţii spun că trei sferturi au murit în acest războaie. Am constatat urmele acestui război pe Valea Neckarului după aproape 400 de ani prin campaniile mareşalului imperial Tilly, care a distrus multe din castele fortificate din această zonă. 


Oricum aceste evenimente pun bazele Europei moderne!

joi, 13 iulie 2017

A Foreign Country de Charles Cumming

După ce am citit istorie mi-am oferit un respiro cu un roman de spionaj.

Charles Cumming este un autor englez care a fost recrutat de SIS sau MI6, serviciul de spionaj britanic.

Ca rezultat Cumming scrie o serie de romane spionaj al căror personaj principal este Thomas Kell.

Thomas Kell a fost dat afară din serviciu pentru că ar fi participat la interogatoriile CIA şi a acceptat metodele acestora la care a fost supus un britanic de origine musulmană ajuns în Afganistan şi ulterior declarat nevinovat de justiţia britanică şi a plătit recompense acestuia. 
Chiar dacă imbecilul a ajuns în Afganistan, unde ajungi doar ca militar din Marea Britanie, sau ca terorist, terţul este exclus!

Romanul începe în 1978 în Tunisia unde un anume Jean Marc şi soţia au angajat o baby sitter - au pair pentru copii acestui cuplu. Tânăra englezoaică de 19-20 de ani dispare din casa familiei. De fapt Jean Marc se încurcase cu tânăra Amelia Weldon şi o prietenă, americanca Joan Gutmann îi spune lui Jean Marc că Amelia se gândeşte la el şi că a plecat având probleme.

Acţiunea se mută în zilele noastre 2011-2012 unde un cuplu de francezi numit Malot este asasinat la Sharm el Sheik în Egipt şi apoi cineva este răpit în Paris de nişte arabi. 

Apare şi Thomas Kell, cel exclus din SIS, primeşte o solicitare din partea unui şef SIS, Marquand. Acesta vrea ca Kell să o caute pe dispăruta Amelia Levene care urmează să devină "C" adică şefa SIS, prima femeie în acest post! Această este o doamnă extrem de bine conservată şi care încă arată foarte bine la peste cincizeci de ani, având intrare directă la Primul Ministru care doreşte să avanseze în acest post. 
Autorul ne întinde o nadă cu persoana răpită la Paris care ar putea fi chiar Amelia.

Kell începe cercetările şi află că Amelia ar fi fost la Paris, apoi la Nice, unde urma un curs de pictură, după care dispare. 

Amelia fusese la înmormântarea cuplului Malot, cei care îl înfiaseră pe Francois, rodul amorului cu acel Jean Marc în Tunisia  în 1978, la 20 de ani. 

Kell o depistează pe Amelia împreună cu Francois în Tunisia unde petrec la un hotel câteva zile ca să se familiarizeze unul cu altul. Amelia pleacă la Nisa cu avionul, iar Francois pleacă cu feribotul la Marsilia urmărit de Kell. Kell află că Francois a plecat de la port direct la Castenaudary, în zona unde se afla cel răpit.

Kell depistează interogând un prieten al lui Francois că şoc! Acela din compania Ameliei nu era de fapt Francois! Totul era o lucrătură a DGSE spionajul francez, supăraţi că britanicii îşi băgaseră nasul în afacerile Africii, domeniul lor rezervat şi operaţiunea era de şantajarea a Ameliei Levene. 

Falsul Francois, numit de britanici Coockoo vine în vizită în Anglia la mama Amelia. Totul este aranjat la casa Ameliei ca Kell să depisteze unde era ţinut ostatic adevăratul Francois. Afacerea era privată, organizată de Kell, astfel ca să nu pună în pericol numirea în postul de conducere al SIS


După multe întorsături de situaţii normal că avem şi happy end.