miercuri, 24 aprilie 2013

Dans la maison


Nu credeam că se mai pot face filme ca în anii 60, dar uite că Francois Ozon face un film inteligent cu trimiteri intelectuale evidente. 
Plictisitul profesor de franceză Germain (Fabrice Luchini), romancier ratat, de la liceul Gustave Flaubert dă o compunere elevilor şi constată în tânărul Claude Garcia (Ernst Umhaeur) are reale calităţi de scriitor. Claude un copil fără mamă care l-a părăsit pe tatăl paraplegic visează o familie normală şi-l meditează la matematică pe colegul Rapha Artole care provine dintr-o familie burgheză mediocră. Tânărul este puternic atras de mama lui Rapha, Esther (Emanuelle Seigner)  şi încearcă să o seducă. El dă dovadă de o bolnăvicioasă curiozitate cultivată şi de profesorul Germain. Ca să-l facă să continue povestirea întâmplărilor din  casa lui Rapha, Germain fură subiectele la matematică pentru ca Rapha să ia o notă bună şi Claude să continue să-l mediteze şi să continue romanul său, toate bucăţile fiind terminate cu a suivre (urmare). Totul se desfăşoară sub o evidentă tensiune, pentru că excesiva curiozitate a lui Claude poate fi descoperită. Compoziţiile sunt citite şi comentate de soţia lui Germain Jeanne (Kristin Scott Thomas) o englezoaică galeristă fără succes Claude reuşeşte s-o seducă pe Esther şi asta este observată de colegul Rapha. 
Şi totul se termină prost pentru Germain, este turnat de Rapha că le-a dat subiectele şi este dat afară de la liceu. Jeanne pierde galeria şi-l părăseşte pe Germain, iar familia Artole pleacă în China.
Filmul este plin de referinţe literare, în primul rând tentaţia bovarică a personajelor, Pasolini cu Teorema sa.
Cine are ocazia să-l vadă va fi foarte mulţumit!

2 comentarii:

  1. Vesnicul Menage a trois Francez ! Obsesia actului sexual ratat a la Sade, unde este necesara o excitare maldiva a subconstientului (spre comparatie v de exemplul Dragoste in vremea ciumei, Gara pentru doi sau The Thorn Bird). Un puternic sentiment de ratare. Cam asta este literatura/cinematografia Franceza post de Gaulle. Poate cu cateva exceptii legate de un solid corp actoricesc, de la Gabin la Depardieu si Adjani. Nici lumea si nici dragostea nu sunt sordide si nici mincinoase in plenitudine. Totusi o nota buna pentru Scott Thomas atat de des neglijata...
    M, G de Contre

    RăspundețiȘtergere
  2. La Teatrul Național am văzut spectacolul Băiatul din ultima bancă, autorul textului Juan Mayorga - catalan, cred. Scenariul filmului se bazează pe acest text, aproape sigur cu acordul autorului.

    RăspundețiȘtergere