Jurnal II 1997 – 2003 de Mircea Cărtărescu

Aveam cartea lui Cărtărescu de ceva timp, dar împrejurările m-au făcut să lenevesc cu cititul ei. Aşa că în acest sfârşit de săptămână m-am hotărât să o citesc complet şi fără întreruperi.

De ce citesc oamenii jurnale?

Pentru plăcerea voyeuristă de a privi peste umărul scriitorul la ce face el, cum îşi elaborează o carte, care îi sunt ideile, ce îi place, ce-i displace!

De ce scriu scriitorii jurnale?

Păi dintr-un impuls exhibiţionist, majorităţii le place să se expună, este şi un mijloc de a-şi face reclamă, să-şi mărturisească unele crezuri, neexprimate altfel. Şi răspund şi voyeurismului cititorilor

De fapt şi blogul meu este tot un jurnal, locul unde îmi dau şi eu cu părerea şi îi provoc din când în când pe prieteni la reacţii! Unii chiar m-au sfătuit să trec şi eu la trecerea pe suportul de hârtie a acestui jurnal. Nu ştiu, deocamdată! Mai bine pe internet la liber pentru toată lumea!

Cine m-a citit va observa că sunt un fel de Cănuţă - om sucit. De fapt o iau de la coadă la cap cu jurnalele lui Mircea Cărtărescu. Aşa a fost întâmplarea, mi-a sărit în Biblioteca publică întâi Zen şi după aceea, curiozitatea m-a făcut să caut şi primele două volume ale acestui jurnal. După cum vedeţi am găsit volumul II 1997 – 2003. Sper că poate o să dau pe undeva şi de primul volum.

Mircea Cărtărescu a avut un scop precis cu acest jurnal.  Fiecare este jurnalul unei părţi a trilogiei sale Orbitor. Cel de faţă este legat de creaţia volumului doi din Orbitor – Corpul, dar nu numai.

De fapt este un jurnal literar, este şi literatură, asta în primul rând! Pentru că jurnalul are în cea mai mare parte literatură marca Mircea Cărtărescu. Autorul îşi descrie visele, de fapt din Nostalgia am remarcat că proza lui alunecă spre oniric, întrepătrunsă cu realitatea.

Dar Jurnalul lui Cărtărescu este multietajat. Acest strat literar este dominanta jurnalului.

Alt strat este cel al avatarurilor creaţiei literare pentru O2 cum îşi numeşte volumul II al trilogiei Orbitor. Aici apare zbaterea scriitorului, nervii obsesiile, ipohondria, tot timpul i se pare că este bolnav pentru că inspiraţia nu-l caută, îşi numără zilele de când nu a scris nimic., omiţând evident că pixul său a comis în caietul care este manuscrisul acestui jurnal. Atunci când, reîntors acasă îşi face un control medica constată că este sănătos tun! De fapt momentele de inspiraţie îi apar atunci când este detaşat de imediat, în perioadele de rezidenţă în străinătate. O2 este scris în mare parte în Germania la Berlin. Aceasta poate explica faptul că Germania îl atrage şi s-ar stabili acolo. La fel şi O3 este conceput în Germania la o altă rezidenţă, ulterioară.

Legat de O2 tot aminteşte de un loc al copilăriei Tântava, la bunici. Am descoperit că Tântava este un sat în comuna Grădinari pe Argeş, lângă Bucureşti. Numele bunicilor, probabili materni, este  Badislav, de unde ar reieşi că originea maternă ar fi sud slavă, de grădinari bulgari? Lucrul acesta are în Jurnal mică importanţă, personajele din Orbitor ar fi legate de Tântava.

De fapt, Mircea Cărtărescu este un autor al citadinului bucureştean, este din Bucureşti, copilăria şi-a petrecut-o într-un bloc comunist pe Ştefan cel Mare într-o zonă semi –muncitorească, acesta ar fi ocupaţia părinţilor. Mircea Cărtărescu este în descendenţa scriitorilor citadinului bucureştean pornind cu Camil Petrescu, urmat de romancierul studenţiei mele Petru Popescu. La Petru Popescu mediul familial reflectat în Prins şi Dulce ca mierea e glonţul patriei este cel intelectual.

Următorul nivel al jurnalului se referă la lecturile scriitorului. Cărtărescu ne spune ce cărţi citeşte. Le face şi o scurtisimă prezentare şi concluzie. Autorul este extrem de cusurgiu şi le găseşte numai slăbiciuni. Şi nu-i vorba de cărţi oarecare sau, mai ales de autori faimoşi ai literaturii universale. Aceste liste de cărţi mi-au dat şi mie inspiraţie de viitoare lecturi

Ioana Nicolae şi Gabriel Cărtărescu

Un alt etaj al jurnalului este frumoasa poveste de dragoste cu Ioana. Această dragoste este iscată la maturitate, Ioana este o studentă de a lui Cărtărescu şi se încheie prin căsătorie, după divorţ şi apariţia primului lor copil, Gabriel. Cărtărescu relatează povestea sa de iubire cu exaltare şi gingăşie fiind un plus al cărţii.

Pe alt nivel se află lume literară şi relaţiile sale cu ea. M. C. (cum se autointitulează în jurnal) are o relaţie proastă cu lumea literară. Este aproape paranoic pentru faptul că nu toate opiniile legate de opera sa nu sunt unanim elogioase.

Este preocupat de clasamente literare, vorbeşte de triada postbelică a romanului: Preda, Breban şi MC!

Cel mulţumeşte, am găsit în pagina pi, 314 adică. 

„Am nevoie să simt că sunt înconjurat de oameni care mă preţuiesc, pentru care merită să scriu”.

Este mefient cu chinezul care a luat Nobelul Gao Xingjian, visează la Nobel el însuşi.

Unde mi-a plăcut arătând normal şi detaşat este la pag 412 când se plimbă relaxat cu Ioana şi Gabriel pe bulevardele bucureştene. Cu Bucureştiul a dezvoltat o relaţie dragoste - ură. Să fie şi faptul că afară, în rezidenţe nu este tracasat şi poate să scrie? Sau Bucureştiul i se pare murdar şi urât, mă îndoiesc, pentru că are şi pagini extraordinare despre Bucureşti. 

La un moment dat are ideea să găsească o poziţie universitară, afară în SUA. Cred că ideea asta ar fi fost cea mai potrivită, este un literat de primă mână, a scris o carte de critică literară, Postmodernismul românesc. Sunt români universitari obscuri sau alţii precum este clientul meu Norman Manea, care are o poziţie universitară în SUA. Comparaţia cu Cărtărescu îl anaentizează pe Norman Manea cu toate premiile lui.

Îşi înregistrează gospodăreşte traducerile în limbi străine, cum pe vremuri se ocupa de gloria literară marele romancier Liviu Rebreanu, în jurnalele sale.

M-a iritat în jurnalul său folosire excesivă a unor cuvinte şi expresii englezeşti, unele folosite eronat. Asta îmi aminteşte de literaţii noştri mai vechi care dădeau citate în franceză fără să le traducă!

M-a scos din sărite ipocrizia privind puţinătatea veniturilor. Cum poţi să te plângi de asta când îţi cumperi un apartament nou, fără să-l vinzi pe cel vechi şi cum ulterior îşi construieşte o vilă la Băneasa. Toată lumea ştie că este cel mai cumpărat autor literar din România şi are şi drepturi băneşti din multiplele traduceri.

Mi-au sărit în ochi două nume de scriitori pe care îi cunosc, s-au i-am cunoscut.

Unul este Vlad Zografi, cu care pare a fi în relaţii amicale. El i-ar putea da lămuriri privind probleme de cosmologie, fizică cuantică şi lucruri d’astea pe care-l interesează pe Cărtărescu.

Alt nume este al poetei Marian Marin şi asta într-o conjunctură tristă, a plecat dintre noi la sfârşitul lui martie 2003. Întâmplarea face că la începutul anilor 80 am cunoscut-o, pe vremea când era cunoscută doar între optzecişti. Era la mare, la 2 Mai, unde prietenii mei se învârteau într-un cerc de literaţi în devenire. Era singură, fără vreun iubit, am fost cu o gaşcă la nudism. Nu mă interesa, nu era genul de femeie care să-mi trezească interesul. Ulterior, a devenit foarte cunoscută…. Şi dorită!