Probleme cu dreapta şi cu cultura

Am găsit în revistele mele preferate Dilema Veche şi România Literară două reacţii la un articol scris de Costi Rogozanu pe platforma on-line CriticAtac.

Cea mai înţepată şi cumva arogantă vine de la domnul Mircea Vasilescu redactorul şef al Dilemei vechi, iar cealaltă este mai aplicată şi cumva paternalistă  venind de la mentorul multora dintre tinerii care contribuie la CriticAtac, adică Nicolae Manolescu, profesorul acestora din vremea studiilor.

Nu citesc această platformă păstrând o mefienţă a ideilor de stânga, sunt, am fost şi voi rămâne un om de dreapta, fie că unii m-ar suspecta de altceva. Oricum orientarea mea politică a fost de dreapta. Am fost din  ianuarie 1990 membru PNŢCD,  din octombrie 1991 membru PAC şi prin fuziunea cu PNL, pe care am susţinut în faţa liderului PAC acelaşi Nicolae Manolescu, membru al liberalilor.

Cred că singurul partid de dreapta mare şi important rămâne PNL, prin decesul simbolic al PNŢCD.

Celelalte partide auto-proclamate de dreapta sunt mai mult sau mai puţin vlăstare răsărite din trunchiul jalnic al FSN, care numai de dreapta nu era!

Dezvoltarea capitalismului românesc a trăit sub forma excelent găsită chiar de un om de stânga, Ion Iliescu, a "capitalismului de cumetrie"! Majoritatea securiştilor şi a unor activişti de partid au devenit bogaţi, agresivi şi nesimţiţi sub mincinoase guvernări zise de stânga, care cultivau lenea necisnstea şi iluzia subvenţiilor. 

Capitalismul românesc poartă amprenta mentalităţii comuniste, a impunităţii celor care dau tunuri şi se îmbogăţesc neruşinat. 

Adevărul despre România l-am trăit da abia sub guvernarea CDR, care s-a sacrificat, în frunte cu PNŢCD, pentru a scoate economia de sub regimul administrării de stat, care favorizează necinstea şi lenea. 

Roadele dezvoltării capitaliste în România le-am cunoscut de abia în guvernarea liberală a lui Tăriceanu. Atunci oamenii au început să simtă beneficiile capitalismului, într-o formă populară practicată şi de Margaret Thatcher în perioada finală a guvernării sale.

În această perioadă preşedintele Băsescu a avut ingenioasa idee de a transforma PD în partid de dreapta a micului şi vioiului său  său partid, care a cancerizat pur şi simplu liberalismul, dând impresia competenţei. Aceasta falsă competenţă s-a dovedit din plin din 2010 când PD cu L rupt din PNL a guvernat sub Boc, dar de fapt după ideile lui Băsescu. Ideologia băsesciană este a unui capitalism sălbatic de tip secol XIX, în care oamenii nu contează, drepturile lor putând oricând fi anulate. La ideile de dreapta au aderat fără socoteală şi mulţi intelectuali prestigioşi, fără a medita la tipul de ideologie practicată de Băsescu. 

Catastrofa s-a conturat în momentul când austeritatea a fost aplicat fără cap, idei, cu incompetenţi şi de oameni care aveau acelaşi sentiment de impunitate creat de stilul de guvernare pesedist, care au furat în acelaşi stil ticălos şi nesimţit.

Guvernarea băsesciană s-a apropiat de stilul lui Ceauşescu din deceniul 9, care l-a trimis direct la peretele târgoviştean binemeritat!

Cred că intelectualitatea română care s-a proclamat de dreapta la începutul anilor '90 era de fapt anti-comunistă, majoritatea acestor intelectuali prestigioşi, erau sau sunt legaţi de sistemul de stat prin profesii, şi surse de venit. Pentru că profesiunile intelectual umaniste nu produc venituri din sistemul privat. Excepţie fac doar câţiva autori prestigioşi, care pot trăi din cărţile pe care le scriu. Şi în plus ei sunt şi profesori universitari la Universităţile de stat, pentru că cele din sistemul privat sunt deocamdată nişte fabrici de diplome, fără valoare!

Au apărut tineri de dreapta care nu mai sunt foarte dependenţi prin sursele de venit neapărat de sistemul de stat, dar sunt încă puţini. Ce este paradoxal, este faptul că sunt acum o seamă de tineri intelectuali, umanişti în primul rând, care pe deasupra sunt plătiţi în sistem privat şi au devenit promotori ai ideilor de stânga. Idei de stânga, bine! Dar idei marxist leniniste, asta te pune pe gânduri! Pentru că aceşti idioţi nu au trăit aplicarea ideilor acestea pe pielea lor, ci s-au petrecut pe pielea părinţilor şi bunicilor. 

Şi atunci înţeleg oroarea lui Nicolae Manolescu.

Rogozanu pune egalitate între un mod cultural degradat care este fenomenul manelist şi cultura adevărată, cultura, pur şi simplu!

Nu, manelele care sunt populare nu pot fi subvenţionate, cine vrea să le asculte să dea bani pe ele!

Cultura are nevoie de subvenţii pentru că ea contribuie la educaţie superioară a oamenilor. Subvenţionarea manifestărilor culturale este obişnuită în Europa Occidentală, doar în America de Nord masa critică a iubitorilor de cultură din  upper middle class poate subvenţiona cultura.

Am mereu pe această temă discuţii cu prietenul Iulian care vede o pierdere de bani în funcţionarea Filarmonicii din Piteşti.

Mă bucur că Pleşu şi Dilema veche sunt subvenţionaţi în  Festivalul revistei de la Alba Iulia. Dacă şi Ministerul Culturii şi alte instituţii culturale cu bugete dau bani pentru acest eveniment este foarte bine!

Aceste evenimente sunt de cea mai bună calitate.

Dacă se doreşte gâdilarea vulgului la evenimente zis culturale, unde ni se serveşte kitsch sau cultură degradată atunci trebuie să spunem: NU!