miercuri, 4 decembrie 2013

Hai Petrolu'!!!!

Iubirile dintâi nu se uită şi eu ţin cu echipa de fotbal a copilăriei mele!

Aşa şi cu Petrolul, echipa de fotbal a oraşului meu natal nu prea avea cu ce se lăuda până nu demult.

Dar de câtva timp cocotierii şi cei doi trei români reuşesc meciuri foarte bune. 

Duminică au dominat şi meritau să câştige cu Steaua, astăzi cred că am văzut cel mai frumos meci de fotbal autohton.

A fost meciul de cupă de la Ploieşti dintre Petrolul şi Vaslui. Au condus de două ori vasluienii, dar Petrolul a egalat în minutul 92 şi ceva! 
După pauza prelungirilor Petrolul  a marcat necruţător şi s-a desprins decisiv la 4-2!

Aşa că noi ploieştenii, oriunde ne-am afla trebuie să ne bucurăm, avem din nou o echipă, cum era cea a lui Dridea, Badea, Tabarcea, Boc şi ceilalţi care au învins pe Liverpool în 1966!

2 comentarii:

  1. Joe,asa este, dar mai trebuie un varf si-un stoper ; ai vazut cine au dat golurile , binenteles daca vrem mai mult.

    RăspundețiȘtergere