Cartea am luat-o de
la Biblioteca Judeţeană, cam de mai mult de 6 luni, după câte văd!
Este prima ediţie
publicată la Humanitas în 1994. Aşa că este hărtănită bine, după folosirea timp
de 20 de ani. Am încercat şi eu s-o mai lipesc cu scotch.
Am împrumutat-o ca
revanşă la faptul că a apărut recent o ediţie nouă a cărţii şi nu mi-o pot
permite.
M-a deranjat mult că
sunt multe sublinieri, unii au citit-o pentru ceva examene, la Ştiinţe Politice
probabil. Dar este şi o secţiune foarte rău tipărită cu pagini albe, care m-a
enervat foarte tare!
Poza cărţii nu mai
este cea pe care am citit-o, ci o ediţie mai recentă.
Are un volum
impresionant, 671 de pagini.
Mi-a făcut impresia
că nu este prea bine tradusă pentru că sună greoi!
Este împărţită în trei părţi.
Prima parte este
dedicată Antisemitismului.
Antisemitismul are deosebiri între estul şi vestul Europei. În vest marii
financiari evrei au împrumutat statele până în secolul XIX, după care relevanţa
lor scade. În acest context, Franţa cele de-a Treia Republici este răvăşită de
procesul Dreyfus. Ecourile acestui proces se resimt şi azi. Conservatorii
reacţionari rămân în continuare anti-dreyfusarzi, cu toate că procesul s-a
revizuit prin mărturia lui Eszterhazy, cel care făcea spionaj în favoare
Germaniei.
Se vorbeşte mai puţin
şi de antisemitismul est european, cu pogromuri şi concurenţa la stabilirea
burgheziilor naţionale din zonă.
A doua parte este
dedicată Imperialismului. Mie mi-a
sunat foarte rău, cu amintirile de la îndoctrinare şi celebra formulă a lui
Lenin,Imperialismul cel mai înalt stadiu de dezvoltare al capitalismului.
Arendt se ocupă de
doctrina lui Cecil Rhodes, colonizatorul şi imperialistul englez al Africii
sudice, care include Africa de Sud, Zambia, Zimbabwe, Botswana. Se
discută şi de imperialismul continental generat de pangermanismul Germaniei şi
panslavismul Rusiei.
A treia parte se
ocupă de Totalitarism. Şi Hananh
Arendt se ocupă de cele două mari totalitarisme ale secolului XX, nazismul
german al lui Hitler şi cel bolşevic din Uniunea Sovietică din Rusia.
Autoarea le găseşte
asemănări de principiu şi discută despre victimele acestora, fără ca să
se mai strâmbe din nas privind echivalarea acestor regimuri, cum s-a întâmplat
după 1989.
Probabil că
aceste reacţii sunt determinate de anumite cercuri intelectuale, unele de
extracţie evreiască, care au fost anterior vehement sprijinitoare ale
bolşevismului şi nu mai vor acum să recunoască aceste lucruri.
În 1948 Hannah Arendt
nu trăia aceste dileme şi discută pe larg despre nazismul hitlerist şi
bolşevismul stalinist stabilindu-le apropierile doctrinare, de acţiune socială
şi politică.
Cel mai interesant
capitol este ultimul din această parte dedicat Revoluţiei din1956 din Ungaria,
elaborată ulterior.
Se numeşte Epilog. Reflecţii despre revoluţia ungară.
Ce este extrem de
interesant în această desfăşurare dramatică din toamna lui 1956 este faptul că
totul a semănat cu o explozie. Nu a ţinut decât 3 săptămâni, pornind de la o
demonstraţie studenţească transformată într-o imensă revoltă populară, miliţia
şi armata dizolvându-se rapid şi trecând de parte poporului.
Armata roşie a
înăbuşit în sânge revoluţia ungară, denumind-o contrarevoluţie!
Sunt câteva reflecţii
aici care merită amintite.
" Nu numai că mituirile nu au avut efect, dar
aici se adaugă şi faptul că, până atunci, ascensiunea ideologiilor şi
mişcărilor totalitare atrăsese constant intelighenţia, iar experienţele
arătaseră că nimeni nu putea fi mai uşor
înşelat şi intimidat prin frică să se supună nonsensului decât învăţaţii,
scriitorii, artiştii."
Câtă dreptate are
Hannah Arendt şi nimic nou nu-i sub soare, uite că şi în democraţie,
intelectualii pot agrea idei extremiste şi contrare libertăţii!
Alt lucru interesant
este şi despre formarea consiliilor revoluţionare şi muncitoreşti care sunt în
opinia autoarei cele mai autentice forţe de organizare democratică, reflectând
voinţa maselor. Fenomenul a fost similar şi la Revoluţia din 1848, Comuna din
Paris, Revoluţia rusă din 1905 şi cea din 1917. Tocmai de aceea Lenin a
emasculat puterea lor, a sovietelor, înlocuindu-le cu dictatura
de partid secret şi folosind CEKA ca armă de represiune. În comparaţie cu
apariţia partidelor, unde cei aleşi sunt propuşi de acestea! Aşa au părut
FSN-urile post decembriste în primăm fază! Ce a urmat ştim cu toţii!
Este o carte grea,
dificilă dar şi interesantă!