vineri, 30 mai 2014

Mike Godoroja la Biblioteca Judeţeană

Mike Godoroja & The Blue Spirit ne-au vizitat oraşul, invitaţi de domnul director Sachelarie la Biblioteca Judeţeană.
Pe Godoroja îl ştiu de când prezenta jazz cu Moşu', Florian Lungu


S-a apucat de rock şi blues şi cântă bine şi are o trupă deosebită. Este compusă din:

Mike Godoroja – voce, smapler, kazoo
Mihai T. Alexandru - chitară electrică, chitară acustică, mandolin, banjo, dulcimer, claviaturi, acordeon, voce de acompaniament
Alex Vişan - chitară electrică, chitară acustică, bouzouki, voce de acompaniament
Vali Vătuiu – tobe, percuţie, washboard, sampler
Robert Ardelean - bas


Alex Vişan produce nişte riffuri la chitară care îmi amintesc de Hendrix, cum am spus şi la concertul lui Zoli Toth.
Godoroja a cântat exclusiv româneşte, cu inserturi poetice şi referinţe la Nichita Stănescu.
Face o muzică anacronică pentru astăzi dar care mie mi-aminteşte de tinereţe. O piesă era dedicată lui Dan Andrei Aldea!



Şi mă simt bine!




joi, 29 mai 2014

Rapsodia României Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi

Mădălin Sandu şi Mircea Holiartoc
În această seară la Filarmonica Piteşti a avut un program dedicat muzicii româneşti.
Nu a fost chiar muzică nouă, să spunem creată în ultimii 20-30 de ani.
Orchestra Filarmonicii sub conducerea tânărului dirijor Mircea Holiartoc a deschis concertul cu piesa lui Paul Constantinescu, Olteneasca. Această piesă este extrem de cunoscută suport la toate documentarele patriotice şi are o mare frumuseţe fiind inspirată din folclor trecut prin inspiraţia un mare compozitor  post-enescian.


A urmat piesa Carmen Petra Basacopol, Concertul pentru vioară şi orchestră nr.1. Această piesă este muzică modernă inspirată din tendinţele de la mijlocul anilor 60. A fost o piesă dificilă având ca solist la vioară pe Mădălin Sandu  care a reuşit o interpretare bună pentru dificultatea piesei.


În partea a doua a spectacolului orchestra sub conducerea dirijorului Holiartoc ne-a oferit piesa Trei dansuri româneşti de Theodor Rogalski. Este o piesă tot inspirată din folclor, unde eu am detectat cel puţin şi influenţe balcanice.
Eu, Mădălin Sandu, Mircea Holiartoc şi Jean Dumitraşcu

 În final orchestra ne-a fericit cu Rapsodia Română nr.1 de George Enescu. Este una din bijuteriile muzicale creat de geniul românesc.


miercuri, 28 mai 2014

Două filme bune - Not safe for work şi Minscape (Anna)

Am văzut foarte recent două filme americane foarte bune.
Mă mir că nu au fost annunţate pe ecranele de Mall-uri, sunt de categoria A+, adică pline de tensiune şi suspans!

Not safe for work 

Este un film despre un tânăr asistent jurist  la o mare firmă de avocatură. Este dat afară de unul din partenerii seniori pentru neîndeplinirea unor sarcini. Pe drumul de ieşirea din buildingul în care se afla firma observă că cel cu care călătorise în lift lasă o geantă diplomat în hol preluată de un alt individ. Curios se reîntoarce şi începe lupta cu un asasin plătit. Cel care-l dăduse afară era încă la birou şi desfăşurarea este plină de suspans şi surprize!
Merită văzut pentru că arată cât de ticăloşi pot fi unii doar pentru profitul lor!

Mindscape (Anna)

Acest film mi-a amintit de Rebecca, de Basic Instinct.
Este un film mister, extrem de tensionat care alternează între real şi imaginar că nu mai poţi depista adevărul. Scenariul nu este perfect, are lipsuri şi defecte în a explica anumite lucruri, dar jocul actorilor şi talentul regizorului spaniol Jorge Dorado  face ca filmul să-l urmăreşti cu sufletul la gură.
Actorii sunt foarte bine aleşi. Marc Strong în rolul lui John, un psihoterapeut prin hipnoză  are figura aceea de psihopat amprentată din rolul  profesorului Moriarty din seria nouă a lui Sherlock Holmes.
El este pus să o studieze pe adolescenta Anna cu mari probleme de comportament. Rolul este făcut de sora cea mai mică a Evei Farmiga, Taissa
În final ne dăm seama că Anna îl manipulează psihic pe John aducându-l la acuzaţia de omor.

Este unul din filmele care mi-au lăsat o foarte puternică impresie!

sâmbătă, 24 mai 2014

Prieteni vechi

Eu şi Puiu într-un selfie







Astăzi am avut o restanţă cu doi studenţi de anul IV. Am profitat şi am stabilit cu nişte prieteni vechi să mă revăd în Bucureşti.

La Politehnică am avut o surpriză, nu ştiam că nu-i activitate în week end!
Aşa că am căutat cu disperare o sală liberă unde să susţină studenţii restanţa. Şi abia am găsit o sală deschisă într-o zonă pe care n-o ştiam, unde Energetica se întâlneşte cu Electrotehnica şi Automatica. Clădirile sunt în legătură.
Am discutat şi cu studenţii pe care îi am la licenţă iar restanţierii şi-au scris lucrările.

Când studenţii şi-au prezentat lucrările m-am sunat cu Puiu Dumitru. Puiu tocmai ieşise de la metrou şi se îndrepta spre AFI Mall.  Aş că ne-am întâlnit acolo şi am stat de vorbă.

Puiu Dumitru mi-a fost coleg de liceu şi apoi de facultate. Am stat împreună la cămin din anul I până în anul V!

Între anii I şi IV stăteam câte patru în cameră. Eram cei trei ploieşteni, eu, Puiu şi Cezar Dragomirescu, la care s-a alăturat un târgoviştean, Nicu Stan. El a rămas asistent la Politehnică, dar în sinistrul an 1985 în primăvara de după iarna aia geroasă şi în care s-a interzis circulaţia maşinilor duminica şi s-a raţionalizat benzina, Nicu s-a prăpădit!
Patinoarul de la AFI unde se pregătesc viitorii campioni

Cezar Dragomirescu mi-a fost coleg de institut şi de secţie până în 1991, când s-a transferat la Cernavodă.

Puiu a părăsit domeniul a intrat în IT şi a rămas în Ploieşti până în 1990, când a emigrat în Germania cu soţia.
Acum când mai revine în ţară mă caută la telefon şi ne vedem de obicei la AFI.

Am stat de vorbă şi ne-am amintit de vremurile tinereţii, când în anul V am stat împreună în camera de două persoane şi îl terorizam cu sforăitul.

Şi ca rememorare ne-am tras şi un selfie. Acum am aflat că poza făcută de tine cu tine folosind  aparatul foto sau cu telefonul este foarte la modă. Eram ca monsieur Jourdain făceam selfie fără să fiu conştient de modă!

Exact când ne îndreptam spre metrou m-a sunat Ciobi, alt vechi amic.
Aşa că m-am văzut şi cu el la o bere Heineken în centru. Ciobi a lucrat şi el la institut vreo doi ani, 
Şi Csaba Mandy stabilit în Belgia din 1990. Este mai mic cu 10 ani şi a făcut o carieră profesională importantă colo. M-am revăzut cu el acum vreo 10 ani  în Bruxelles şi ultima oară în 2009, tot pe acolo! 

Lucrează cu un program de calcul sofisticat cu care am lucrat şi eu şi este acum reprezentantul Belgiei la reuniunile care privesc dezvoltarea programului.
Pentru faptul că totul s-a internaţionalizat mi-a povestit că la reuniunea de la Zagreb s-a văzut cu un român care reprezintă Slovenia, cu un ungur şi un indonezian care reprezentau Suedia!
Am evocat vechi colegi, pe unde au ajuns unii, ce fac, sau cum cei din generaţia mea se trag la pensie sau sunt pensionari ca mine.
Eu i-am povestit de faptul că sunt asociat cu UPB la plata cu ora, care nu-i nicio scofală, când pentru o oră de curs primesc nişte bani care nu-mi acoperă drumul Piteşti - Bucureşti! Dar important este că sunt în contact cu studenţii, că este o provocare intelectuală care mă menţine în formă!
Ciobi este uluit de degradarea relaţiilor umane de pe la noi, de lipsa reperelor morale, că nu mai există niciun respect între şoferi. Nu am decât să fiu de acord cu el, mai ales că sunt victima şoferilor cu port armă, nu carnet!


Am uitat să fac şi cu el un selfie. Dar sper să mă revăd cu Ciobi în Bucureşti sau la Bruxelles!





vineri, 23 mai 2014

Originile totalitarismului de Hannah Arendt

Cartea am luat-o de la Biblioteca Judeţeană, cam de mai mult de 6 luni, după câte văd!
Este prima ediţie publicată la Humanitas în 1994. Aşa că este hărtănită bine, după folosirea timp de 20 de ani. Am încercat şi eu s-o mai lipesc cu scotch.
Am împrumutat-o ca revanşă la faptul că a apărut recent o ediţie nouă a cărţii şi nu mi-o pot permite.
M-a deranjat mult că sunt multe sublinieri, unii au citit-o pentru ceva examene, la Ştiinţe Politice probabil. Dar este şi o secţiune foarte rău tipărită cu pagini albe, care m-a enervat foarte tare!

Poza cărţii nu mai este cea pe care am citit-o, ci o ediţie mai recentă.

Are un volum impresionant, 671 de pagini.
Mi-a făcut impresia că nu este prea bine tradusă pentru că sună greoi!

Este împărţită în trei părţi.

Prima parte este dedicată Antisemitismului. Antisemitismul are deosebiri între estul şi vestul Europei. În vest marii financiari evrei au împrumutat statele până în secolul XIX, după care relevanţa lor scade. În acest context, Franţa cele de-a Treia Republici este răvăşită de procesul Dreyfus. Ecourile acestui proces se resimt şi azi. Conservatorii reacţionari rămân în continuare anti-dreyfusarzi, cu toate că procesul s-a revizuit prin mărturia lui Eszterhazy, cel care făcea spionaj în favoare Germaniei.
Se vorbeşte mai puţin şi de antisemitismul est european, cu pogromuri şi concurenţa la stabilirea burgheziilor naţionale din zonă.

A doua parte este dedicată Imperialismului. Mie mi-a sunat foarte rău, cu amintirile de la îndoctrinare şi celebra formulă a lui Lenin,Imperialismul cel mai înalt stadiu de dezvoltare al capitalismului.
Arendt se ocupă de doctrina lui Cecil Rhodes, colonizatorul şi imperialistul englez al Africii sudice, care include  Africa de Sud, Zambia, Zimbabwe, Botswana. Se discută şi de imperialismul continental generat de pangermanismul Germaniei şi panslavismul Rusiei.

A treia parte se ocupă de Totalitarism. Şi Hananh Arendt se ocupă de cele două mari totalitarisme ale secolului XX, nazismul german al lui Hitler şi cel bolşevic din Uniunea Sovietică din Rusia.
Autoarea le găseşte asemănări de principiu  şi discută despre victimele acestora, fără ca să se mai strâmbe din nas privind echivalarea acestor regimuri, cum s-a întâmplat după 1989.
Probabil că  aceste reacţii sunt determinate de anumite cercuri intelectuale, unele de extracţie evreiască, care au fost anterior vehement sprijinitoare ale bolşevismului şi nu mai vor acum să recunoască aceste lucruri.
În 1948 Hannah Arendt nu trăia aceste dileme şi discută pe larg despre nazismul hitlerist şi bolşevismul stalinist stabilindu-le apropierile doctrinare, de acţiune socială şi politică.

Cel mai interesant capitol este ultimul din această parte dedicat Revoluţiei din1956 din Ungaria, elaborată ulterior.
Se numeşte Epilog. Reflecţii despre revoluţia ungară.
Ce este extrem de interesant în această desfăşurare dramatică din toamna lui 1956 este faptul că totul a semănat cu o explozie. Nu a ţinut decât 3 săptămâni, pornind de la o demonstraţie studenţească transformată într-o imensă revoltă populară, miliţia şi armata dizolvându-se rapid şi trecând de parte poporului.  
Armata roşie a înăbuşit în sânge revoluţia ungară, denumind-o contrarevoluţie!
Sunt câteva reflecţii aici care merită amintite.

" Nu numai că mituirile nu au avut efect, dar aici se adaugă şi faptul că, până atunci, ascensiunea ideologiilor şi mişcărilor totalitare atrăsese constant intelighenţia, iar experienţele arătaseră că nimeni nu putea fi mai uşor înşelat şi intimidat prin frică să se supună  nonsensului decât învăţaţii, scriitorii, artiştii."
Câtă dreptate are Hannah Arendt şi nimic nou nu-i sub soare, uite că şi în democraţie, intelectualii pot agrea idei extremiste şi contrare libertăţii!

Alt lucru interesant este şi despre formarea consiliilor revoluţionare şi muncitoreşti care sunt în opinia autoarei cele mai autentice forţe de organizare democratică, reflectând voinţa maselor. Fenomenul a fost similar şi la Revoluţia din 1848, Comuna din Paris, Revoluţia rusă din 1905 şi cea din 1917. Tocmai de aceea Lenin a emasculat puterea lor, a sovietelor, înlocuindu-le  cu  dictatura de partid secret şi folosind CEKA ca armă de represiune. În comparaţie cu apariţia partidelor, unde cei aleşi sunt propuşi de acestea! Aşa au părut FSN-urile post decembriste în primăm fază! Ce a urmat ştim cu toţii!


Este o carte grea, dificilă dar şi interesantă!






Şpriţul

Aflu din Dilema veche că şpriţul este o invenţie veneţiană. 
Este acel amestec de vina alb şi apă minerală. 
Pentru italieni este o mândrie, pentru noi peiorativ, şpriţari, te fac un şpriţ, etc.

A venit pe cale austriacă la noi, dar pe la începutul secolului trecut.
Nu era în opera lui Caragiale, doar baterii, etc.
Aş că să fim mândri că bem şpriţ!
Acestea le-a comunicat doamna profesoară Rodica Zafiu.

Ura, mâncăm roşii româneşti!

Azi 23 mai în piaţa Ceair din Piteşti au apărut roşiile româneşti!
Le cultivă Gigi, doamna de la Turnu Măgurele, la solar!

Am gustat acasă una dintre roşii şi are gustul ăla divin de roşie dulce acrişor!
Dumneavoastră vă ofer doar poza eu rămân cu gustul!

joi, 22 mai 2014

Voievodul ţiganilor

Filarmonica Piteşti a organizat un spectacol festiv ocazionat de aniversarea a 7 ani de la înfiinţarea acestei filarmonici.
În acest scop s-a montat la Piteşti opereta Voievodul Ţiganilor (Der Zigeuner Baron) de Johann Strauss fiul.
Mihaela Fulgeanu, prezentatoarea spectacolului
Libretul acestei operete se bazează pe povestirea romancierului maghiar clasic Mor Jokai, Saffi.
Povestea se petrece în Ungaria, dar de fapt în Banat!
Nobilul Barkonay (Răzvan Săraru) se întoarce din exil să-şi preia moştenirea de familie, ajunsă în ruine, acompaniat de Comisarul Imperial Contele Carnero (Anton Zidaru). Aici întâlneşte pe ţiganca Czipra (Eugenia Ilinca) şi pe bogatul porcar bănăţean Kalman Zsupan (basul Mihnea Lamatic, una din cele mai bune voci ale spectacolului). Zsupan are o fată, Arsena (Mediana Vlad) pe care i-o propune de soţie lui Barinkay. Pe Arsena o iubeşte Ottokar (Valentin Tiron, aut
Răzvan Săraru şi Anton Zidaru
or al scenografiei spectacolului) fiul Mirabellei, guvernanta Arsenei, care văzându-l pe Carnero realizează că el este fostul soţ, pierdut în războiul cu turcii. 
Adăugaţi o legendă

Daniela Vlădescu
Barinkay o vede pe frumoasa Saffi (Daniel Vlădescu), fiica  Cziprei şi se îndrăgosteşte de ea, o ia de soţie şi devine Voievodul ţiganilor! 
Apare Guvernatorul Temesvarului - Timişoara, Contele Peter Homonay (Ştefan Popov) care-i înrolează pe toţi pentru război. Carnero contestă căsătoria Lui Barkonay cu Saffi, dar se dovedeşte că ea este fiica Paşei Ungariei şi nu mai sunt chestiuni de origine nobilă şi totul se termină cu bine.
Mihnea Lamatic

Artiştii şi-au dat silinţa pentru un spectacol reuşit, lumea i-a aplaudat generos.  Orchestra condusă de dirijorul Tiberiu Oprea şi-a adus aportul pentru a crea atmosfera printr-o muzică cu multe influenţe populare maghiare.


A fost un spectacol reuşit şi melomanii piteşteni au fost foarte mulţumiţi că acest tip de gen muzical a venit în Piteşti.



marți, 20 mai 2014

Felicia Filip cântă rock

Soprana Felicia Filip şi trupa Dream Band, Alex Vişan - chitară solo, Vali Vătuiu - baterie, Gheorghe Emanuel - clape şi sintetizator, Mihai Tăcoi - chitară şi clape ne-au oferit o seară agreabilă de muzică rock oferită de Primăria Piteşti cu ocazia Zilelor Piteştiului 20 mai 1388!!! 
626 de ani de la atestarea acestui târg e o treabă serioasă!

Felicia Filip
Ascultând-o pe Felicia Filip putem spune că muzica rock este o treabă serioasă dacă şi o soprană importantă îşi încearcă calităţile în acest gen. 

Alex Vişan ne-a oferit câteva pasaje de rock şi blues parcă în memoria lui Jimmi  Hendrix şi Vali Vătuiu arată că toţi bateriştii sunt un pic cam ţăcăniţi!

Au fost cântat bucăţi celebre din rockul autohton dar şi The show must go on al lui Queen. 

Lumea a aplaudat, au fost oferite coşuri de flori din partea autorităţilor, iar eu mi-am amintit de tinereţe! 


















Alex Vişan

vineri, 16 mai 2014

Bach in showbiz - Zoli Toth

Zoli Toth
În această seară am urmărit un spectacol special: Bach in Showbiz - Zoli Toth Project.

Amalia Gîscă
Flaminia Nastai
Tânărul artist Zoli Toth, fost component al trupei SISTEM de cântăreţi la butoaie şi alte instrumente de percuţie neconvenţionale, fondată la Cluj a lansat un proiect muzical foarte interesant.
Fiind absolvent de Conservator la Cluj la percuţie el face de data asta muzică mai specială de  tip fusion. Pentru Zoli Toth Bach a fost un fel de semn, îi pica mereu de studiat Bach la facultate. Iată că acum ni-l prezintă într-o manieră neconvenţională 


Pentru acest proiect a apelat la colaborarea unuia din cei mai interesanţi compozitori români, la Adrian Enescu!
Adrian Enescu este un promotor al muzicii electronice, a cântat printre primii la un sintetizator Moog, a făcut muzică de film şi este autorul uneia din cele mai faimoase piese muzicale pop, Bună seara iubito, cântată în ajun de Revoluţie de Loredana Groza şi de Ion Caramitru.
Eu, Zoli Toth, Jean Dunitraşcu, Flaminia Nastai, Bogdan Pop

Adrian Enescu a prelucrat muzica lui Johann Sebastian Bach, tatăl muzicii şi cel iubit de Dumnezeu, cantorul de la Weimar şi Leipzig. Şi a ieşit un spectacol de muzică fusion, muzică electronică şi instrumente de percuţie, vibrafon şi marimba, tobe de mai multe feluri, la care s-au adăugat două instrumente clasice foarte dragi lui Bach, vioara şi violoncelul.

Percuţionistul Zoli Toth împreună cu celălalt percuţionist Bogdan Pop au fost acompaniaţi de violonista Amalia Gîscă, ieşeancă şi fiica nu mai puţin cunoscutului cornist Petrea Gîscă şi violoncelista Flaminia Nastai, colaboratoare veche a Filarmonicii Piteşti. 

Muzica prelucrată electronic, dar şi preluată de la instrumente a fost însoţită de un spectacol de lumini şi proiecţii de tip 3D.
A fost un spectacol total, s-a cântat clasic şi modern, au fost şi melodii populare de nuntă şi sala a acompaniat cu bătăi din palme pe artişti.


Melomanii prezenţi nu au avut ce regreta!



joi, 15 mai 2014

Flautul fermecat la Filarmonica Piteşti

Dirijorul Vlad Agachi a avut o iniţiativă deosebită, prezentarea operei Flautul fermecat (Die Zauberflote) în concert pe scena Filarmonicii Piteşti.

Artiştii vocali invitaţi sunt toţi tineri şi foarte tineri şi talentaţi, iar unii dintre ei au mai fost oaspeţii scenei piteştene: Stefan Korch (Tamino), Radu Ioan (Papageno), Iustinian Zetea (Sarastro) un bas cu calităţi vocale deosebite, Cecilia Ganovici (Pamina), Andreea Barbu (Regina Nopţii), Silvia Micu (Papagena).

Orchestra a funcţionat foarte bine sub bagheta inspirată a expansivului Vlad Agachi.

Surpriza pentru mine a fost că opera a fost cântată în limba română, care însă a uşurat înţelegerea acţiunii.

Opera Die Zauberflote este văzută ca o capodoperă a ideilor masonice, dar şi ale luminismului.


Regina Nopţii reprezintă obscurantismul anti-masonic şi catolic ilustrat de Împărăteasa Maria Tereza, inamica luminismului în opoziţie cu monarhul luminat absolutist Sarastro (probabil Iosif al II-lea) care guvernează bazat pe raţiune, legi naturale şi înţelepciune.

Aria lui Papageno, a Reginei Nopţii, duetul lui Papageno şi al Papagenei sunt extrem de populare şi cunoscute.


 A fost o reală bucurie a melomanilor piteşteni şi aşteptă cu nerăbdare repetarea unor astfel de evenimente.

miercuri, 14 mai 2014

Nelu Pantilie şi elevii

Astă seară pe simezele de la Galeria de Artă din Piteşti a fost inaugurată expoziţia domnului Ion Pantilie, vechi amic şi pictor prestigios, fost profesor la liceul de Artă Dinu Lipatti din Piteşti. 
Tablouri de Ion Pantilie
Ion Pantilie cu mine


Principele Nicolae la Piteşti

Astăzi  s-a produs un eveniment public extrem de important Principele Nicolae de România a fost prezent în Piteşti. Principele Nicolae este nepotul Regelui Mihai şi moştenitor al Casei Regale de România, fiind fiul celei de-a doua fiice a regelui, Ileana. 
Principele Nicolae

Remarc că a sosit exact la timp, politeţea regilor! 

Principele este un tânăr de 29 de ani educat în Anglia, la Londra. A revenit în România pentru a prelua atribuţiile şi obligaţiile de principe moştenitor al Coroanei României.
Vorbeşte încă ezitant româneşte cu un puternic accent englezesc, dar are tot timpul să-şi perfecţioneze limba ţării materne.
Este un tânăr simpatic şi modest, cam de 1,80m şi cu caracteristica străbunicului Carol, nasul proeminent!


Motivul vizitei înaltului oaspete la Piteşti a fost lansarea volumului Drumul spre casă,  de interviuri luat principelui de către Filip Lucian Iorga.

Au luat cuvântul domnul Sachelarie, directorul Bibliotecii Judeţene, amintind că în drumul spre Bucureşti, viitorul domnitor Carol a odihnit la conacul Golescu în 9 mai 1866, nume de care este legată şi biblioteca judeţeană.

A mai luat cuvântul şi rectorul Didea al Universităţii Piteşti, care a fost gaza principelui în vizita la universitate.


În final principele Nicolae a ţinut un discurs şi a urmat o sesiune de autografe

Discursul principelui Nicolae