Viaţa în vremea lui Carol I de Ion Bulei

Am citit cu interes şi plăcere cartea scrisă de Ion Bulei Viaţa în vremea lui Carol I. Ion Bulei este un istoric specializat în istoria României de la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX. Prima carte scrisă de Bulei pe care am citit-o prin 1986 a fost România la 1900. Era foarte interesantă, diferenţa fiind cenzura ideologică. L-am cunoscut întâmplător şi pe autor, când mă aflam în prima vizită în Italia la Institutul Român din Veneţia, unde autorul era directorul acestei instituţii.

Cartea ne prezintă pe secţiuni evenimentele politice şi sociale din România Vechiului Regat în perioada 1900-1910.

Prima parte este dedicate vieţii politice româneşti din acea vreme. Este vorba de spre emergenţa la conducerea Partidului Naţional Liberal a lui Ionel I C Brătianu şi apusul carierei lui Dimitrie Sturdza la conducerea acestui partid. PNL este alimentat prin eforturile lui Brătianu şi cu generoşii, proveniţi de nou înfiinţatul PDSR. Pe de altă parte celălalt mare partid al marilor latifundiari, Partidul Conservator care se împarte în trei bucăţi, cel condus de Nababul Grigore Cantacuzino, fracţiunea junimistă condusă de Titu Maiorescu şi P.P Carp şi Partidul Democrat Conservator, condus de Take Ionescu. 

Urmează apoi o secţiune dedicate vieţii românilor din Transilvania şi Ungaria - Banat şi Maramureş Bihor. Aici sunt interesant evocate eforturile guvernului Ungariei din cadrul Dublei Monarhii Austro - Ungare de a stopa manifestările româneşti şi de maghiarizare a minorităţilor, în primul rând cea românească. Autorul aminteşte de carte în tiraj confidenţial Românii din Ungaria scrisă de Huszar Antal, pentru uzul administraţiei maghiare care să contracareze acţiunile românilor. Autorul este şi el un maghiar recent, de fapt se numea Herskovitz şi era din Beiuş. Sunt descrise luptele românilor cu perioada inacţiunii românilor care astfel nu recunoşteau pierderea autonomiei Transilvaniei, înglobată în Regatul Maghiar. Apoi s-a intrat în faza activismului când liderii români au ajuns la concluzia că nu le sunt reprezentate interesele în Parlamentul de la Budapesta şi piedicile pe care administraţia maghiară le făcea ca să blocheze alegerea unor deputaţi români. Interesant că din acest punct de vedere Croaţia avea un statut diferit autonom, existând un parlament separat, Sabor. Acţiunile administraţiei maghiare care, mai ales cu legile privind învăţământul doreau să maghiarizeze pe români, încercarea care nu a reuşit.

Un moment în care se întâmpla acest lucru era şi armata. Bunicul matern a făcut armata la honvezi la Budapesta şi există în casa părintească din Avrig, o litografie color cu un militar mândru pe care bunicul îşi lipise poza cu capul lui. Ar fi o asemănare fizică a mea cu a bunicului.  O litografie asemănătoare, dar cu un husar am văzut la Berăria U Soupa ( La Potirul) din Praga, devenită celebră din Soldatul Sveik.

O altă zonă de interes pentru România începutului de secol sunt Balcanii pentru că aici trăia minoritatea aromânilor. România se preocupă de această minoritatea, înfiinţează şcoli româneşti în Macedonia care era sub stăpânirea  Imperiului Otoman. Cei care se împotriveau promovării intereselor aromânilor, a propovăduirii evangheliei în aromână era grecii de la Constantinopole prin Patriarh. Da în acele vremuri capitale Imperiului Otoman se numea Constantinopole, ulterior Ataturk i-a schimbat numele în Istanbul. Exista interesul grecizării acestei minorităţi care nu era compactă,  precum alte naţiuni din Peninsulă. Este interesant că Bulei spune că mulţi aromâni au fost implicaţi în Războiul de Independenţă al Greciei din 1821-1829. Eu am constatat cu ochii mei că patrioţii greci ale căror busturi tronau la Kalabaka în Parcul Central, lângă mânăstirile de la Meteora aveau nume armâneşti! 

Apoi este un capitol dedicat relaţiilor cu Austro Ungaria şi Germania. România a semnat un tratat secret cu Austro Ungaria,la care s-a alăturat şi Germania, România  temându-se de Rusia. De altfel cartea nu se ocupă de situaţia românilor din  Basarabia, asta arătând situaţia lor dramatică.  Singurul basarabean important amintit este Constantin Stere, fondator al revistei Viaţa Românească din Iaşi. 

Un alt capitol este dedicat dezvoltării culturii în România veche. Este vorba de curentul tradiţional semănătorist cultivat de Iorga şi de cel poporanist al lui Stere dezvoltat sub influenţa narodnicismului rus. Pe de altă parte se dezvoltă curentul modern simbolist sub influenţa culturii franceze.

Un alt capitol consistent este dedicat celui mai dramatic eveniment intern din acea perioadă: Răscoala din 1907. Răscoala a avut cauza din exploatarea nemiloasă efectuată în Moldova de marile trusturi arendăşeşti. Însă răscoala s-a extins violent în Muntenia şi Oltenia şi a fost necesară intervenţia şi represiunea armatei condusă de generalul Averescu, ulterior eroul de la Mărăşti Oituz din Marele Război şi idol al ţăranilor soldaţi. Represiunea a dus la moartea multor răsculaţi, probabil câteva mii, dar în niciun caz la numărul mincinos inventat de comunişti de 11000 de victime. Aceste evenimente nefericite au pus cu acuitate problema proprietăţii ţărăneşti, a relaţiilor dintre ţărani şi proprietari, care va fi rezolvată prin desfiinţarea mari proprietăţi prin Reforma Agrară din 1921. Studiul arată şi gradul de înapoiere al României, dar şi creşterea nivelului vieţii ţărăneşti. Încep să dispară bordeiele săpate în pământ şi apar casele, este adevărat de paiantă, dar gospodării închegate. 

Ultimul capitol, este dedicat marii Expoziţii a Jubileului de 40 de ani a domniei Regelui Carol de la Filaret. Aceasta este ocazia manifestării legăturilor românilor din toate părţile şi cea liberă a Vechiului Regat, dar şi din Transilvania şi Bucovina.

Această perioadă istorică este şi aceea a excepţionalului grup de politicieni patrioţi care răspund interesului naţional refuzând îndeplinirea obligaţiilor ce decurgeau din acordul secret cu Austro-Ungaria şi declarând neutralitatea în 1914 şi apoi în 1916 alăturarea României la Antanta şi declanşarea operaţiunilor militare din Transilvania. Această generaţie de oameni politici este a celor care au realizat România Mare!