miercuri, 6 mai 2015

Codul onoarei de Jack Whyte

Această carte în două volume este un roman istoric. Înţeleg că face parte dintr-o trilogie numită Ordinul Templierilor.
Este o carte care reface epoca regelui Richard I Inimă de Leu şi a cavalerilor templieri angajaţi în eliberarea Locurilor Sfinte.
Citind despre această epocă fascinantă am ajuns la concluzia că este prima tentativă franco engleză de întemeiere de colonii. Pentru că de fapt este esenţa acestei tentative care ţine două secole. De ce nu a reuşit? Pentru că tehnologia militară a cavalerilor medievali ai vestului nu era cu nimic superioară a arabilor care stăpâneau zona în acea epocă. Iar marele aventurier care a fost Richard Inimă de Leu a avut neşansa de a înfrunta cu Saladin, un mare rege şi comandant de oşti arab-sarazin, cum se spunea în epocă, de fapt kurd.
Pe canavaua acestei istorii a vremii autorul ţese povestea a doi cavaleri templieri care erau veri, scoţianul Alexander Sinclair şi angevinul franc Andre de Saint Clair. 
Alexander scapă din marea bătălie de la Hattin pe care a repurtat-o Saladin împotriva templierilor şi este făcut prizonier.
El se întâlneşte după câţiva ani în Outremer, cum erau denumite Locurile Sfinte cu vărul său Andre şi finalul este victoria de la Arsuf a lui Richard împotriva lui Saladin unde Alexander moare şi este îngropat de vărul său.
Autorul croşetează povestea prin adevărul istoric.
Se exploatează legenda homosexualităţii lui Richard, este blamată prigoana anti-evreiască a lui Richard, care mi-a amintit şi de povestea lui Scott din Ivanhoe. Eroii romanului intră în contact cu arabii şi cunosc oameni de onoare. Nu este un roman anti islamic dimpotrivă se încearcă înţelegerea Islamului. În centru cărţii stă un ordin secret care se foloseşte de Ordinul Templier şi de fapt explică într-un fel represiunea la care vor fi supuşi ulterior Templierii de către regele Franţei.
Regele Richard are o imagine defavorabilă în roman, pe de altă parte el este de fapt francez, înţelegând cu greu limba supuşilor englezi. De la el a rămas deviza Casei Regale a Angliei "Dieu et mon droit" în franceză!

Am citit cu interes cartea apelând la verificări istorice din Wikipedia.

Un comentariu:

  1. Richard nici nu a fost un rege bun pentru Anglia. Din 10 ani de domnie a stat mai putin de un an acolo. Si da, nu vorbea engleza. Nici bun commandant nu a prea fost, exceptand batalia de la Arsuf. A inteles totusi necesitatea unei intelegeri cu arabii, ceea ce este de apreciat. A fost mai degraba pragmatic decat om de onoare, incalcandu-si cam mereu cuvantul dat (tatalui, sotiei, cumnatului, Imparatului Bizantin, celui German, prizonierilor sai, etc). Este un mister de ce a devenit atat de iubit. Probabil datorita propagandei nobiliare atat de ostila fratelui au mai mic, care de altfel nu a fost un rege atat de rau cum este prezentat in legenda lui Robin Hood.
    Si nu este adevarat. Cruciadele au fost in general un success European. Au fost infrante doar de problemele logistice si de catre lipsa de coordonare. Ca si technical militara Europenii au fost superior. Cavaleria lor grea era imbatbila, castigand mereu cand a fost bine condusa strategic si tactic , chiar in immense inferirioritati numerice. In toate bataliile, combinatia de cavalerie grea si infanterie grea inarmata cu arbalete a fost nimicitoare pentru arabi. Dar logistica cu Europa era extreme de dificila iar conditiile locale nu justificau economic aceste expeditii. Totusi, atata timp cat a fost functional Drumul Matasii cruciatii au avut resurse nu numai sa controleze orasele comerciale costaliere dar sa si asigure un oarecare hinterland in putinele zone agricole posibile. Marturie sta comunitatea crostino-latina inca prezenta in Libanul de astazi. Cruciadele nu au fost invinse e catre arabi ci de catre mentalitatiile comandantilor medievali si mai ales de catre cumplitele razboaie mongolice din Asia Centrala de la sfarsitul sec XII cauzate de ridicarea mongolilor. In rest inteleg ca romanul se hraneste din teoriile conspirationste ale lui Dan Brown, el insusi un discret "sabotor" al Crestinismului de pe pozitii iudaice.

    RăspundețiȘtergere