Conferinţa lui Bădiliţă

Dumitru Augustin Doman şi Cristian Bădiliţă

Întâlnirile publice cu Cristian Bădiliţă sunt fabuloase. De această dată ne-am întâlnit cu domnia sa la Centrul Cultural Piteşti în sala Ars Nova la invitaţia scriitorului Dumitru Augustin Doman.

 

Cristian Bădiliţă

Cristian Bădiliţă s-a înhămat la o treaba extrem de dificilă a retraducerii în limba română a Bibliei, atât Vechiul cât şi Noul Testament.

Pentru asta trebuie să ai cunoştinţe de ebraică şi de greacă, dar şi un orizont cultural foarte larg, cunoştinţe adânci de istorie, de antropologie, şi de ştiinţe conexe ale umanului.

Ce are în plus Cristian Bădiliţă este şi darul vorbirii frumoase, al retoricii, al exprimării pedagogice.

Ce ne-a oferit Bădiliţă în incitanta sa conferinţă?

Trei subiecte: Tatăl Nostru, Fraţii lui Isus şi sudoarea de sânge a Mântuitorului.

Subiectul Tatăl Nostru, probabil cel mai interesant şi controversat l-a prezentat în cartea sa lansată în toamna anului trecut, Teme, personaje, sărbători creştine şi tradiţionale româneşti.

Controversa este legată de versetul:

"Pâinea noastră epiousis dă-ne-o nouă astăzi".

Acest adjectiv are multe interpretări. Tradiţional,  venită din traducerea lui Ieronim în latină prin quottidianum a acestui adjectiv grec în limba română este este tradus ca cea de toate zilele.

Bădiliţă are varianta ca fiind pâinea vieţii, cea de Mâine, în sensul celei de-a doua Veniri.

L-am întrebat la sfârşit pe Bădiliţă când apare Tatăl Nostru în limba română, şi aceasta pare a fi Noul Testament de la Bălgrad 1648 şi apoi monumentala traducere completă a Bibliei lui Şerban de la 1688.

După aceea am stat şi m-am gândit că nu am pus întrebarea corectă. De fapt până atunci cum se rugau românii, în ce limbă rosteau ei Tatăl Nostru. 

Pentru noi cei din arealul ortodox limbile sacre ale Bibliei erau greaca şi medio bulgara. Pentru greci nu era o problemă să înţeleagă slujba, la fel şi pentru populaţiile slave. Pentru români însă preotul bălmăjea cum bine a zis Jean Dumitraşcu, prezent şi el la conferinţă, deci enoriaşii nu înţelegeau slujba.

De fapt aceeaşi problemă o aveau şi popoarele catolice, cu excepţia, italienilor, a spaniolilor şi francezilor, pentru care latina nu era prea dificil de înţeles. În schimb pentru anglo saxoni, germani, slavii vestici polonezi, cehi şi slovaci cât şi vecinii ungurii preoţii lor bălmăjeau neînţeles în latină. 

De fapt probabil că din aceste motive Jan Hus a făcut prima tentativă de traducere a Bibliei din latină în cehă, ca apoi după un secol să o repete cu mai mare succes Luther prin traducerea în germană care a declanşat şi erezia protestantă. Aceasta a  fost îmbrăţişată cu succes de nordici, de unguri şi de englezi. Doar polonezii au renunţat după o perioadă la protestantismul iniţial, şi apoi şi o parte din maghiari. Maghiarii din Ardeal au rămas protestanţi şi au încercat să-i atragă misionar pe români şi aşa apar traducerile în româneşte din Biblie în aceeaşi arie geografică.

De ce oare am adoptat după formarea statelor româneşti ortodoxia, care ne arunca într-o limbă de cult străină românilor? Probabil că ipoteza lui P.P Panaitescu că boierimea era majoritar slavă să aibă ceva adevăr. Doar ei şi preoţii înţelegeau limba Bibliei.  Ulterior s-a produs o românizarea a aristocraţiei celor două principate şi trecerea la limba vernaculară în biserică sub influenţa protestantismului. Aşa că până atunci şi românii bălmăjeau tot în slavă Tatăl Nostru.

Dumneavoastră ce părere aveţi?

Revenind la conferinţă următorul subiect al conferinţei, fraţii lui Cristos este u subiect sensibil dat fiind dogma zămislirii din Fecioară. Bădiliţă ne-a spus că pentru protestanţi care nu au cultul sfinţilor nu este nicio problemă. O ipoteză acceptat de biserică pentru aceşti fraţi ar fi că ei sunt din prima căsătorie al lui Iosif, care era deja bătrân când se logodise cu Fecioara, idee împărtăşită şi de Bădiliţă. Se spune că ar Iosif fi răposat la 94 de ani. pe de altă parte din Evanghelii aflăm că relaţiile dintre Isus şi familie nu erau strălucite, că pentru el familia erau apostolii şi Biserica pe care o formau. 

Bădiliţă ne-a spus că greaca lui Marcu este populară, mustoasă bolovănoasă , pe când al lui Luca este elaborată, a unui păgân, cu studii de filosofie şi de aceea greaca lui este dificilă. Acestea în contextul faptului că doar în această ipostază la Luca Isus este supărat şi nervos pe fraţii lui, în rest Isus fiind stăpân pe el şi capabil să ţină discursuri inclusiv când este aflat pe Cruce.

Ultima problemă dezbătută a fost ruga îngenuncheată a lui Isus către Domnul în care el are o sudoare ce pare a fi sânge. De fapt ruga aceasta ar fi o luptă cu diavolul pentru care este ajutat de pogorârea unui înger care îl sprijină în lupta cu cel rău. 

Amuzantă a fost intervenţia unei doamne aflată la o vârstă, dacă cumva Bădiliţă se conversează cu Episcopul Calinic şi dacă acţiunile sale de traducere şi interpretare teologică sunt acceptate de acesta. La această întrebare Bădiliţă a răspuns amuzat că acesta le acceptă, şi cred şi eu că este o acţiune de reînnoire a ortodoxiei. Altcineva mi-a spus după că Bădiliţă ar fi greco-catolic. Nu cred că are importanţă confesiunea cărturarului Bădiliţă, important este că acesta face un serviciu limbii române şi credinţei creştine indiferent de confesiune. 

Este un mare privilegiu să participi la conferinţele acestui strălucit intelectual.