joi, 29 octombrie 2015

Clasicismul vienez la Filarmonica Piteşti

Ovidiu Bălan şi orchestra
În această seară am ascultat muzică scrisă şi interpretată în premieră la Viena de la sfârşitul secolului XVIII şi începutul secolului XIX.
Cristina Anghelescu şi Ovidiu Bălan
Orchestra condusă de năvalnicul dirijor Ovidiu Bălan a debutat în concertul de joi seara cu Uvertura la opera Nunta lui Figaro de Mozart. Muzica genială şi antrenantă a lui Mozart ne-a pus în atmosfera serii.
A urmat apoi Concertul pentru vioară şi orchestra în re major, op.61 al lui Beethoven. Concertul este de excepţie prin faptul că este singurul scris de Beethoven, el ca şi Mozart au fost mai generoşi cu pianul. Solista a fost doamna Cristina Anghelescu, o prezenţă obişnuită a Filarmonicii noastră. Este o plăcere şi o onoare să avem din noi la Piteşti. A interpretat cu dăruire şi graţie acest concert acompaniată de orchestra Filarmonicii condusă de Ovidiu Bălan şi din chimia între solist şi orchestră a ieşit o mare reuşită. La bis spre surpriza noastră Cristina Anghelescu a fost sprijinită de orchestră pentru a ne interpreta Bach.
În partea a doua a concertului a, audiat Simfonia a 4-a de Brahms. Ovidiu Bălan a condus cu vigoare orchestra pentru a ne oferi această bijuterie care încheie clasicismul vienez. Am recunoscu în prima parte influenţa beethoveniană.

Cu doamna Cristina Anghelescu
A ieşit o seară reuşită pentru melomanii piteşteni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu