marți, 27 octombrie 2015

Podul spionilor de Steven Spielberg

Acesta este ultimul film al importantului regizor american Steven Spielberg. De fapt personajul principal este avocatul James Britt Donovan. Acesta a fost implicat în procesul şefilor nazişti de la Nuerenberg. Al a fost desemnat să fie apărătorul spionului sovietic Abel prins de FBI la New York. Acesta reuşeşte să-l salveze pe Abel de la condamnarea la moarte primind doar 30 de ani de detenţie. Abel va urma să fie schimbat cu pilotul american Gary Powers doborât de sovietici când zbura cu un U2 peste URSS.
Povestea lui Powers îmi este foarte cunoscută din ziarele vremii, aveam atunci 11-13 ani! Tot timpul am făcut confuzia cu criza rachetelor din Cuba, de care de fapt nu s-a suflat o vorbă. Mercenarii de la ziarele româneşti comuniste ale vremii prezentau acest lucru ca o mare victorie sovietică cu care au torpilat discuţiile despre dezarmare cu SUA. Că ulterior el a devenit o monedă de schimb cu spionul lor din America, aceleaşi ziare nu au mai suflat o vorbă!

Donovan în colaborare cu CIA au pornit complicate negocieri cu sovieticii în Berlinul de Est şi au făcut schimbul pe podul Glieneke - podul spionilor. În plus a fost eliberat şi un student american Frederic Pryor arestat de est germani.

Scena cheie a filmului este aceea când avocatul Donovan este interpelat de un agent CIA ca să-i dezvăluie discuţiile cu Abel în numele siguranţei naţionale.
Donovan îl întreabă pe agentul Hoffman dacă e de origine germană, ca apoi el să mărturisească că este la origine irlandez atât pe linei maternă cât şi paternă. Ce-i uneşte pe cei doi este că sunt americani şi că ei respectă Constituţia şi legile SUA care face diferenţa şi America cea mai mare democraţie, garantă a libertăţii de oriunde.

La aceste idei am aderat cu entuziasm pentru că sunt conştient că România de azi are norocul să fie garantată de americani împotriva pericolelor externe, în special a celui rusesc!

Un comentariu:

  1. leagat de Hoffman de origine germană, cat de aproape au fost americanii (la un vot!) ca Declaratia de Independenta sa fie redactata in limba germana!

    RăspundețiȘtergere