joi, 8 octombrie 2015

Trio Contraste cu Filarmonica Piteşti

Sorin Petrescu
În această seară la Filarmonica Piteşti am avut invitaţi pe cei trei solişti de la grupul Contraste, pianistul Sorin Petrescu, flautistul Ionuţ Ştefănescu şi percuţionistul Doru Roman.
Ion Bogdan Ştefănescu
De această dată însă acompaniaţi de această dată de orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de dirijorul Tiberiu Oprea. 
Contraste ne oferă o muzică mai specială  un fusion între cea simfonică cu jazz cu muzică folclorică presărate cu momente de umor.
Doru Roman
Piesele interpretate au venit din toată lumea. 
Sorin Petrescu a avut pe lângă calitatea de pianist şi de prezentator al pieselor oferite publicului.
Trio Contraste cu Mădălin Sadu
Şi au fost piese mai special Rapsodia neagră de Francis Poulenc inspirată din muzica insulelor din Pacific, pentru ca la un moment dat cei trei să intoneze numele capitalei din Hawai, Honolulu.
A urmat apoi două sambe Samba cancao şi Samba atucada unde a fost invitat şi un grup de tineri percuţionişti de la Liceul Lipatti coordonaţi de profesoara Constanţa Filip.

A urmat Furioso şi Vals de americanul Earl Hatcher Apoi a mai fost Mambo Africano, Trei dansuri arabe (siriene), glume de actualitate privind exodul sirian. În final a fost interpretată o Suită irlandeză.
La aplauzele prelungite şi urmăriţi de Allora să le dea flori au revenit şi ne-au oferit două melodii populare româneşti care au încântat pe melomanii piteşteni.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu