joi, 12 mai 2016

Un concert special

Matei Varga
 În această seară de mai cam ploioasă am avut parte din nou de un concert special.
Petre Zbârcea şi orchestra
În deschiderea concertului de astă seară de la Filarmonica din Piteşti orchestra a interpretat sub conducerea dirijorului Petre Sbârcea Concerto grosso op.17 nr.1 de Filip Lazăr, compozitor şi pianist român stabilit la Paris şi decedat timpuriu în perioada interbelică.

A urmat însă momentul de vârf al serii, din nou pianistul Matei Varga acompaniat de orchestra condusă de Petre Sbârcea ne-a oferit versiunea sa  a Concertului nr.2, op. 21 pentru pian şi orchestră în fa minor de  Chopin.
Este un concert plin de melancolie şi tristeţe dar şi cu izbucniri tipice spiritului mândru şi revoltat al polonezilor. Matei Varga a dat măsura marelui său talent reuşind o interpretare de excepţie. Lumea a aplaudat cu entuziasm interpretarea şi Varga ne-a acordat cu generozitate un bis cu acorduri din Chopin.

Bisul lui Matei Varga
https://youtu.be/MCvaEIGUWIw 

În partea a doua Petre Sbârcea a condus orchestra filarmonicii pentru interpretarea Simfoniei a 4-a Italiana în la major de Mendelssohn Bartoldy. Este o muzică vesele şi plină de viaţă care a încântat publicul. Maestrul Sbârcea a realizat o bună interpretare reuşită fără a face apel la partitură stârnind nelămurire unui vecin din spate. Unii din muzicieni au o minte capabilă să reţină aceste note.

Lumea a aplaudat cu plăcere pentru că melomanii piteştenii au trăit momente speciale.
Eu cu maestrul Petre Sbârcea şi Matei Varga

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu