luni, 3 octombrie 2016

Note de lectură: Forced to kill de Andrew Peterson

Acesta este al doilea roman din seria Nathan Mc Bride, Forced to kill.
Autorul Andrew Peterson este un om cu experienţă în operaţiuni speciale şi eroul romanelor sale este un astfel de personaj.
De fapt cred că Nathan Mc Bride este un erou copiat după Jack Reacher al lui Lee Chil. Primul său roman First to kill nu mi-a făcut o impresie prea favorabilă. 
Însă acest al doilea volum, Forced to kill se apropie de tipul de romane care mă interesează.

Nathan Mc Bride este un fost expert în operaţiuni speciale, din infanteria marine, Marines cum spun americanii şi a lucrat şi pentru CIA. Pe de altă parte este fiul unui influent senator, Mc Bride care prezidează Comisia de Antiterorism Intern. 
Andrew Peterson
Faptul că un anume Kramer este găsit mort într-un lac din Utah îl pune în acţiâune pe Nathan. Se pare că cel care îl anchetase şi apoi îl aruncase în lac este colonelul Montez de Oca, un nicaraguan care-l anchetase şi îl torturase aproape că-l omorâse pe Nathan. Nathan a fost salvat în extremis din Nicaragua de partenerul lui Harvey Fontana care deţine o firmă de securitate. 

Nathan şi Harv încep o anchetă şi încearcă să dea de Montez şi cu ajutorul Lui Holly Special Agent in Charge (SAC) de la FBI.

Oamenii lui Montez îi atacă casa din La Holla, San Diego şi Nathan este rănit. La spital este vizitat de Directorul CIA, dna Cantrell şi Lansing, directorul FBI. Aceştia încearcă să-l convingă pe Nathan să renunţe la urmărirea lui Montez din înalte raţiuni de stat.

După aventuri în care Natahan este la marginea puterilor reuşeşte să-l captureze pe Montez şi află adevărul crunt.
Montez era angajat de CIA ca anchetator profesionist pentru cazurile de terorism islamic de la Guantanamo şi alte locuri şi acesta îi şantaja pe oameni suspuşi, inclusiv Kallstrom, senator şi fost director CIA pentru implicarea sa în aceste interogatorii.

Nathan aproape că-l omoară pe Montez dar renunţă şi Cantrell îi spune că după ce a fost interogat au reuşit să prevină nişte atacuri teroriste.


Treaba rezolvată, Montez în puşcărie! Dara Nathan forţat de împrejurări să-l omoare Montez nu  o face!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu