marți, 15 noiembrie 2016

Festivalul de teatru Piteşti - Ich bin Ofelia

Din nou în această toamnă târzie începe un festival de teatru în Piteşti la teatrul Davila sub numele: Festivalul Internaţional de Teatru de Studio ediţia a XX-a şi Festivalul Balcanic al Teatrului de Studio. 

Din păcate reclama la acest festival a lipsit în acest an, nu ca anii trecuţi, când şef la teatru era Sebastian Tudor, aşa am ratat prima zi de teatru.
Eliza Noemi Judeu
Azi am consultat pe internet care este programul şi am plecat să văd de la 6 seara Ich bin Ofelia.


Această piesă este un monolog după o nuvelă de Gertrud Fussenegger şi este pusă în scenă la Teatrul Municipal Bacău de Sorin Militaru cu interpretarea lui Eliza Noemi Judeu.


Spectacolul a avut loc în Sala Mare chiar pe scena sălii unde  s-au aranjat scaunele.
Piesa este inspirată de Hamlet al lui Will Shakespeare. Este însă o meditaţie cumva diferită de piesă, dar cu ideea piesei marelui Will. 


Acum vreau să spun că aparţinând unei autoare germane, se vorbeşte de o lume germanică, care nu-i departe de adevăr. Danemarca a fost o ţară aflată sub influenţa germanică, limba la curtea Danemarcei era germană. Hamlet îşi face studiile la Wittenberg, pe Polonius l-ar chema de fapt Von Polonski!

Hamlet supravieţuieşte atentatului pus la cale de tatăl vitreg, dar va fi detronat de Fortinbras, şi nu se însoară cu Ofelia care ar fi supvieţuit şi cea care se îneacă  este o servitoare.

Toate acestea ne sunt spuse de Ofelia care face un monolog polemic cu Shakespeare.
Ce este interesant este de asemenea scenografia. Actriţa stă pe o plajă cu nisip alb grosier în faţa unui perete alb care în final se observă că sunt scrise citate din piesa Hamlet.

După cum se observă toţi cei care scriu teatru sunt pasionaţi sau mai bine obsedaţi de teatrul shakespearian. Sunt multe piese care pornesc de la Hamlet precum dramaturgul Tom Stoppard cu Rosencrantz and Guildenstern are Dead. În acelaşi sens este şi piesa acestei autoare germane. 

Interpretarea actriţei din Bacău a fost sinceră şi convingătoare şi a fost viu aplaudată la final.


Şi totul a avut loc pe o lună plină mai mare ca oricând.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu