luni, 19 decembrie 2016

Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe

Am citit cu mare plăcere această carte interviu făcută de Mircea Morariu cu actorul Ion Caramitru, Cu Ion Caramitru de la Hamlet la Hamlet şi mai departe.

De ce?

Pentru că am retrăit cu mare plăcere tinereţea mea care a debutul şi ajungerea ca condiţia de star  a teatrului românesc a lui Ion Caramitru. 
Ion Caramitru este un reper atât în teatru cât şi în filmul românesc.
Am aflat detalii despre viaţa acestui important actor dar şi a celui care ne-a anunţat la televizor că suntem liber.

Fiind o carte cu un actor cartea are multe fotografii.

M-au impresionat poza de tinereţe a părinţilor lui Caramitru, aromâni stabiliţi în Cadrilater în interbelic ca apoi să-şi refacă viaţa în Bucureşti în negustorie, dar a picat peste noi comunismul. Fotografia din 1945 a părinţilor lui Caramitru m-a fascinat, un domn elegant şi frumos care aduce cu fiul, iar mama Maria era de o frumuseţe rasată şi aristocratică. Atât tatăl cât şi mama au făcut cunoştinţă cu puşcăria comunistă şi copilăria lui Caramitru a fost marcată de aceste probleme riscând să fie dat afară din şcoli. A avut talent la sport, avea talent pentru atletism, dar avea şi o mare plăcere pentru literatura română şi Eminescu fiind elev chiar la liceul bucureştean cu acest nume! 

El dezminte amintirea lui Gelu Ionescu din Copacul din câmpie că ar fi făcut figuraţie la Teatrul de Operetă şi ar fi fost complet inadecvat, n-a făcut figuraţie!
Ion Caramitru a intrat în 1960 la IATC la clasa Beatei Fredanov şi imediat a fot cooptat în piese la Naţional, dar el a dorit tot timpul să fie actor la Bulandra. Celebritatea a venit cu piesa Leonce şi Lena unde  a jucat rolul prinţului Leonce în piesa lui Liviu Ciulei. L-am văzut şi în Elisabeta I şi în Azilul de noapte, l-am văzut în spectacolele de poezie unde mi-a rămas în minte pentru întotdeauna cu rostirea Glossei lui Eminescu. Şi mă bucur în mod special că şi Caramitru spune despre cel care recită poezii ca fiind rostitor de poezie la fel ca şi mine!

Ştiam că este căsătorit cu actriţa Mihaela Caracaş, dar am aflat că are trei fii, cel mare, cu studii în Elveţia este manager la firma de audit McKenzie, şi că cel mica r avea atracţie pentru muzică. Interviul fiind luat la începutul lui 2009 nu mai ştim despre cariera fiului cel mic, în primul rând Caramitru fiind un om căruia nu-i place să -şi expună în public familia. 
Am mai aflat că singurul prieten al lui Caramitru a fost ... Toma Caragiu, cu alţii fiind amic.
O parte importanta a interviului priveşte şi cariera de om politic a lui Ion Caramitru, fiind foarte activ la începutul lui 1990 şi povestea manipulării la care l-a supus Iliescu şi gaşca lui de acoliţi comunişti, de activitatea lui ca Ministru al Culturii.
Caramitru a avut şi o carieră de actor de film în producţii internaţional, este un ferment cultural prin activitatea din fruntea UNITER, asociaţia oamenilor de teatru.

Trebuie să remarc şi documentarea importantă a criticului Mircea Morariu care ocupă împreună cu comentariile acestuia majoritatea textului.

Este o carte care se citeşte de sărbători ca acum în ajunul Crăciunului.




Un comentariu: