vineri, 27 ianuarie 2017

Hacksaw Ridge - un film

Am văzut un film de război deosebit.
Filmul regizat de Mel Gibson evocă figura reală a unui erou al celui De-al Doilea Război Mondiali. Este realizat într-o manieră melodramatică şi prezintă figura legendară a lui Desmond Doss. Desmond Doss s-a înrolat în armata americană, dar datorită convingerilor religioase şi mai ales a experienţelor din familie a refuzat să poarte armă. Eş dorea să devină sanitar care să ajute răniţii.

Actorii sunt frumoşi şi reuşiţi, Doss este interpretat de Andrew Garfield care seamănă cu personajul real, un tânăr subţirel. Garfield este un actor în mare progres l-a interpretat pe Spider Man şi va fi distribuit în rolul principal de Martin Scorsese a noului său film. La fel de frumoasă este şi soţia lui Dorothy (Teresa Palmer). 
Doss este batjocorit pentru opţiunea sa chiar trimis în faţa Curţii Marţiale, dar până la urmă este acceptat. Cel care chinuie cel mai mult la instrucţie este sergentul Howell interpretat de Vince Vaughn, pe care-l văd pe acest actor nu într-o comedie.

În fine după chinuri Doss şi camarazii lui pleacă în Okinawa  unde există o rezistenţă îndârjită a japonezilor. Americanii trebuie să cucerească un platou la care accesul se face căţărându-se pe o stâncă. Japonezii sunt ca furnicile şi apar de niciunde şi bătălia este îndârjită şi cu mari pierderi de ambele părţi. Acest platou se numeşte Hacksaw Ridge de unde şi numele filmului. Americanii asaltează zona dar sunt supuşi unui contraatac îndârjit al japonezilor, care-i obligă pe americani la retragere. 
Doss rămâne pe platou şi cu un curaj nebun salvează răniţi americani care altfel ar fi ucişi de japonezi. El îi coboară de pe stâncă cu o frânghie şi astfel 75 de soldaţi sunt salvaţi. Culmea că Doss coboară inclusiv răniţi japonezi. Printre cei salvaţi este inclusiv sergentul Howell. Ca semn de cinstire pentru curajul lui lui Doss acesta este decorat cu Medal of Honour. Doss apare chiar el în imagini la final şi asemănarea cu Garfield este frapantă. Doss povestea cum se muncea să-şi salveze camarazii chiar când era foarte în vârstă. El s-a stins în viaţă la 87 de ani în 2006. 

Este un film de război cu imagini extrem de dure a asalturilor şi a morţilor şi răniţilor. 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu