luni, 10 aprilie 2017

Homeland - primele trei serii

Acest serial mi-a fost recomandat de un amic, avocat. Ca şi alt amic este pasionat de seriale. De fapt serialele le-am descoperit la recomandarea prietenului meu Valeriu D. de la New York, alt amator de seriale. De fapt unul din actorii lui preferaţi este actorul care interpretează rolul principal în acest serial este britanicul Damian Lewis. Acest actor este preferat de regizorii şi producătorii americani pentru că nu are pic de accent englezesc şi poate interpreta roluri de americani. Îmi vine să râd când este distribuit Jason Statham în roluri de americani cu accentul lui Cockney.

Serialul pasionant, am făcut efectiv binging, adică m-am uitat continuu la cele trei serii de episoade.  Şi fiecare serie a avut 12 episoade a 50 de minute, deci cam vreo 30 de ore!

Este un serial de spionaj, în care personajele amintesc de James Bond, iar în anume situaţii chiar depăşesc genul Bond, pentru că este spionaj de teren în spaţiu inamic.

De fapt sunt două personaje principale, sergentul de puşcaşi marini Nick Brody (Damian Lewis) şi analistul de teren CIA Carrie Mathison (Claire Danes). Ce departe este Danes de suava Julieta din Romeo+Juliet, doar că atunci avea vârsta de 16 ani! Serialul a început în 2011, deci Danes este acum matură are 32 de ani. Lewis este un roşcat cu origini galeze, care ar fi putut să preia rolul de James Bond.

Brody se întoarce în SUA după ce a fost eliberat dintr-o ascunzătoare din Irak, unde a fost capturat cu 8 ani în urmă. Este primit ca un erou care a rezistat  atâta timp în mâinile celor de la Al Qaida. Doar Carrie are o părere diferită. Într-o misiune la Bagdad cineva îi spune că un fost militar american capturat a fost convertit în terorist de sinistrul Abu Nazir. Surpriza pică nepotrivit şi pentru soţia lui Brody, Jessica (interpretată de superba actriţă de origine braziliană Morena Baccarin), care se  încurcase cu şeful lui Brody, Mike Faber. Doar copii sunt fericiţi, fiica Dana şi fiul mai mic Chris.

Carrie îşi convinge şeful Saul Berenson (excelentul Mandy Pantikin) să îl urmărească pe Brody pentru că acesta avea şi un tic ciudat cu degetele. Brody este un personaj complex, el mărturiseşte că s-a convertit la Islam şi într-adevăr transformat de Abu Nazir în terorist.

Între el şi Carrie se construieşte o relaţie complexă, de ură iubire. Brody ajunge congresman şi potenţial candidat la vicepreşedinte şi se pregăteşte să sară în aer cu o vestă explozivă care să-l ucidă pe vicepreşedintele în funcţie.  Renunţă din cauza unui telefon dat de fiica sa Dana. Este revelat ca terorist după ce Carrie recuperează un SIM în care Brody mărturisea că se pregăteşte să comită actul terorist.  Carrie îl convinge să facă mărturisiri complete şi să coopereze cu CIA, în schimbul imunităţii. El reuşeşte să prevină un atentat, dar îl ucide pe vicepreşedinte ca pedeapsă pentru bombardamentul care l-a ucis pe fiul lui Abu Nazir şi l-a convertit la terorism pe Brody. Abu Nazir venit să organizeze atentate în SUA este capturat şi ucis. În memoria vicepreşedintelui se organizează o evocare la sediu CIA unde participă Carrie şi congresmanul Brody care au devenit iubiţi. ei se retrag într-un birou şi Brody observă ca maşina lui a fost mutată spre sala memorialului. Aceasta sare în aer şi omoară 200 personalităţi ale guvernului american. De fapt acesta este atentatul plănuit de Abu Nazir acum mort şi vina cade pe Brody. Brody este ajutat de Carrie să dispară. Videoclipul cu mărturia lui Brody este dat la tv, fiica Dana este afectată şi vrea să se sinucidă. Carrie este acuzată în presă că a devenit amanta lui Brody, acuzată că l-a ajutat pe Brody şi internată al balamuc. Totul a fost o punere în scenă pentru ca  fosta spioană să fie abordată de iranienii vinovaţi de aceste atentate ca replică la bombardamentele israeliene împotriva instalaţiilor lor nucleare. Este agăţat şi şantajat adjunctul şefului Gărzilor Islamice iraniene. Dar Saul, cel care imaginează şi conduce aceste acţiuni îl recuperează pe Brody din Caracas, Venezuela. Îi promite că îl va exonera dacă trimis în Iran îl va ucide pe comandantul Gărzilor Islamice ca să facă loc adjunctului transformat în agent. Brody reuşeşte şi urmează ca el şi Carrie să fie recuperaţi. Este însă vândut iranienilor de viitorul şef al CIA, în pofida lui Berenson şi spânzurat ca să-i asigure succesiunea acestui adjunct, agent CIA. Carrie rămâne doar cu copilul conceput cu Brody. 


Şi aşa se sfârşeşte această poveste de dragoste şi spionaj. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu