Eveniment la Piteşti - Conferinţa lui Bădiliţă

În această după amiază de început de vară, 31 mai, 2017 la Biblioteca Judeţeană Argeş "Dinicu Golescu" am avut un oaspete excepţional. Şi nu mi-e jenă să folosesc comparative absolute. 

Cristian Bădiliţă şi Octavian Sachelarie

Cristian Bădiliţă este unul din savanţii umanişti de azi din România. Nu ştiu dacă este profesor pe undeva pe la noi, se pare că predă prin străinătate. Este un mare patrolog, şi biblist, un expert al istoriei religiilor, un traducător al Evangheliilor cât şi a Septuagintei. Dacă nu este profesor la noi, este o pierdere, conferinţele lui Cristian Bădiliţă sunt capodopere de retorică academică, pline de informaţii care parcă vin ca un tsunami peste auditori. Voi încerca să rezum această conferinţă care etalează o ştiinţă adâncă a culturii române şi europene, de o mare eleganţă a prezentării şi de o mare  bucurie a conferenţiarului de a-şi împărtăşi cunoaşterea cu ceilalţi.

Subiectul conferinţei a fost Jurnalul lui Mircea Eliade Pagini regăsite 1959-1962. Ele au fost descoperite de domnul Bădiliţă în apartamentul lui Eliade din Charles Dullin la Paris. Jurnalul apare şi într-un moment aniversar, se împlinesc 110 de ani de la naşterea lui Mircea Eliade. 

Dar Cristian Bădiliţă nu s-a rezumat doar la Eliade. În prolegomenele conferinţei ni s-a amintit că se împlinesc 160 de ani de la publicarea ediţiei princeps a poeziilor lui Baudelaire Fleurs du Mal şi 150 de ani de la moartea poetului. Poeziile lui Baudelaire cât şi procesul lui Baudelaire au făcut obiectul preocupărilor lui Bădiliţă. Aceste evenimente aniversare sunt celebrate în Franţa de autorităţi competente, lucru care nu se întâmplă la noi!

A amintit de volumele lui Vintilă Horia şi mi-a povestit cu prilejul autografului că este în posesia unui jurnal inedit al scriitorului pe care se străduieşte să-l publice.

Ocazia publicării jurnalului inedit al lui Eliade a fost şi de a ne reaminti de diaspora culturală excepţională de la Paris, care azi nu mai este decât o amintire. Relativ la Eliade a beneficiat de bunăvoinţa şi implicarea marelui cineast Paul Barbă Neagră care prin  intermediul soţiei i-a furnizat imagini inedite cât şi informaţii cu şi despre marii intelectuali români aflaţi la Paris. 

Pe mine mă leagă de subiectul conferinţei faptul că am locuit câtva timp pe Strada Mântuleasa,subiectul nuvelei eliadiene, că m-am bucurat de prietenia Conului Alecu Paleologu, care-şi amintea de perioada din timpul dinainte de război a lui Eliade, că unul din legatarii operei lui Eliade şi a altor intelectuali de excepţie de la Paris precum Stephane Loupasco este Basarab Nicolescu, cel mai strălucit elev al Liceului I. L. Caragiale, din Ploieşti al cărui alumn mă prenumăr şi eu, cunoscându-l din perioada studenţiei  bucureştene. 

Am mai avut ocazia să aflăm că naşul de cununie al lui Cristinel şi Mircea Eliade a fost Emil Cioran!

De fapt conferinţa lui Bădiliţă a fost un festin intelectual de care s-au bucurat puţinii auditori. Chiar am fost uimit să nu văd nişte doamne profesoare organizatoare a unui seminar Mircea Eliade. 

Oricum, domnul Octavian Sachelarie, directorul Bibliotecii ne-a oferit un eveniment cultural de excepţie, pe care am înţeles că se va relua şi la Teatrul Naţional din  Bucureşti, pentru că domnii Bădiliţă şi Ion Caramitru sunt prieteni şi au proiecte comune.