luni, 19 iunie 2017

Poveşti extraordinare - un film din tinereţe

Am avut o surpriză plăcută acum câtva timp, am primit un set de 26 de filme cu Alain Delon.

M-am apucat să revăd cronologic aceste filme. Sunt filme în care Alain Delon nu este nu numai personaj principal,  dar rolurile sunt consistente. 

Astăzi am revăzut filmul Povestiri extraordinare şi mi-a reamintit intens de tinereţe. Atunci posibilităţile de a vedea filme interesante se extindeau prin programele oferite de Bibliotecile Franceză şi cea Italiană. La cea Americană nu am avut ocazia, cu  toate că şi acolo erau proiecţii. 

Biblioteca Franceză este într-o clădire superbă în stilul clădirilor de secol XIX din Paris. 
Directorul din acea vreme, un distins intelectual francez ne oferea în primul rând nouă care eram studenţi în acea vreme filme deosebite. Aceste proiecţii aveau loc în holul mare al clădirii. Se puneau şi scaune dar noi preferam să stăm pe treptele scării monumentale de lemn care ducea la etaj.

Filmul este de fapt ecranizarea a trei din  povestirile extraordinare ale lui Edgar Allan Poe. Este cred totuşi un film  francez. Poe este un scriitor deosebit, pentru că povestirile sale sunt suprarealiste, onirice, perfecte pentru perioada ecranizării. pentru că sunt trei regizori deosebiţi, Roger Vadim, Louis Malle şi Federicco Fellini.

Ce le reuneşte pe toate trei eseurile cinematografice? Toate aceste povestiri sunt despre rău în ipostaze diferite. 

Prima povestire se numeşte Metzengerstein şi este regizată de Roger Vadim. Vadim este celebru nu atât prin filmele sale cât prin faptul că a fost căsătorit cu unele din cele mai frumoase actriţe din epocă. Prima lui soţie a fost Brigitte Bardot, iar în perioada respectivă soţia lui era Jane Fonda care era actriţa principală a acestui film. 
Filmul este mai mult un eseu poetic, fără o acţiune precisă. Se întâmplă în evul mediu şi contesa Frederique de Metzengerstein este o femeie crudă, care îşi petrece timpul doar în orgii, sau galopuri de cai. Contesa se întâlneşte la un moment dat cu vărul ei, baronul Wilhelm Berlifitzing  (pronunţat Uilelm cum era pronunţia numelui lui William Cuceritorul, cel care cucereşte Anglia la 1066), interpretat de Peter Fonda, fratele sorei sale Jane. Acesta o eliberează dintr-o cursă pentru animale. Din răutate ea îşi pune un vasal să dea foc la grajdul de cai al baronului, în acre acesta moare în flăcări. Şi contesa reuşeşte să îmblânzească un murg negru din grajdul vărului baron şi călăreşte pe malul mării imaginându-şi că-l vede pe văr.

Dacă primul film este poetic, ecranizarea lui Lousi Malle este mult mai realistă, cu toate că este povestea Doppelganger, a dublului. Este ecranizarea povestirii William Wilson. În rolul principal este Alain Delon, care este într-un fel întruchiparea răului. Din copilărie, când era elev îşi chinuia colegii, dar apărea un alt elev, dublul său numit tot William Wilson care îl oprea pe dublul său rău. Este şi povestea reluată de Robert Louis Stevenson în Dr. Jeckyll şi mister Hyde.
Wilson se înscrie la Medicină şi vrea să facă o disecţie pe o frumoasă blondă, dar este oprit de alter-egoul său.
Este dat afară de la Medicină şi devine ofiţer, are un joc de cărţi contra frumoasei Giussepina interpretată de Brigitte Bardot, celălalt actor iconic la Franţei din acei ani. Wilson câştigă banii Giuseppinei şi ca pedeapsă când ea nu mai are de oferit o bate cu cravaşa. În acel moment apare alter-egoul şi arat că Wilson a trişat. Este imediat obligat să plece din grupul de ofiţeri, dar se duce şi-l provoacă la duel pe alter-ego. Acesta îl dezarmează, dar mişeleşte îl atacă cu un pumnal şi-l omoară! Se duce să se spovedească la un preot catolic, fără a fi catolic după care urcă în turla bisericii şi se aruncă de acolo. Căzut pe caldarâm preotul îl întoarce cu faţa în sus ca să constate că cel căzut este cu un pumnal înfipt în piept.

Ultimul film este opera lui Federico Fellini şi se numeşte Toby Dammit. Povestea este contemporană. Toby Dammit este un actor englez depravat, care urmează să facă un film la Roma. Şi Fellini se dezlănţuie, filmul lui este colaj de obsesii ale marelui regizor italian. El apasă atunci exact pe chestiuni care erau foarte la modă în anii 60. Sunt vremurile lui Andy Warhol, era Beatles, revoluţia sexuală, fenomenul hippy, drogurile. Toby Dammit este întruchiparea a ceea ce este mai rău, pentru conservatorii epocii, numele său duce la Satana, Dammit, Damn'it. De fapt întruchiparea diavolului este sugerată de o fetiţă cu o minge. Scena filmului este Roma lui Fellini, femeile nopţii ale lui Fellini din La dolce vita, din Roma lui Fellini. Totul este oniric, totul este în ceaţă. Şi Dammit sfârşeşte într-un Ferrari decapotabil în mare viteză când o sârmă îl decapitează. Şi capul este luat de fetiţa cu mingea.
Este un film plin de simboluri, suprarealist, oniric care îşi păstrează prospeţimea.


Pentru mine pe lângă nostalgiile pentru vârsta de 20 de ani, filmul continuă să fie un film de mare calitate. Chiar dacă IMDB îl cotează cu 6,6, când filmul acesta este de 10 plin!

sâmbătă, 17 iunie 2017

DE CE ESTE ROMÂNIA ASTFEL? Coordonat de Vintilă Mihăilescu

Am terminat de citit un foarte interesant volum De ce este România astfel? Avatarurile excepţionalismului românesc - coordonat de Vintilă Mihăilescu. Este un volum compus din mai multe contribuţii care încearcă să fie un răspuns la incitantul eseu De ce este România altfel? de Lucian Boia. 
Volumul respectiv a trezit extrem de multe reacţii favorabile şi nefavorabile. Eu însumi l-am întrebat pe istoricul Daniel Barbu, pe vremea când era liberal ce opinează despre această carte şi Barbu a replicat cu pizmă şi suficienţă că Boia scrie prea mult.

Oricum cartea lui Boia a trezit foarte multe comentarii şi în volumul de faţă sunt publicate cele ale lui Bogdan Murgescu, Cristian Ghinea, Daniel Dăianu, Vintilă Mihăilescu, Mircea Vasilescu şi Paul Cernat. Mărturisesc că mie mi-a plăcut intervenţia ultimului, care subliniază că eseul este mai mult o mitologizare a defectelor româneşti, a unuia care şi-a făcut un ţel în a dărâma miturile istoriei româneşti. 


Şi Vintilă Mihăilescu apelează la mai mulţi sociologi, antropologi, experţi în ştiinţe politice acre analizează mai multe faţete ale românismului enunţate şi de Boia. 
De fapt întregul volum demontează ideea unui excepţionalism românesc. O singură naţiune se bazează pe excepţionalism cea americană care pune înaintea neamului domnia legii, care fondează naţiunea americană, nu o anume apartenenţă etnică.

Sunt analizate biserica ortodoxă română (BOR) şi problemele ei care o împiedică să se modernizeze, mitul ţăranului român, geografia României. Aici este invocat Cioran care spune cu a anume dreptate că România este mai mult geografie, decât istorie, ţinând cont de multele secole de existenţă separată a celor trei principate româneşti. Transilvania are specificitatea ei aparţinând atât Regatului Ungariei cât mai ales Imperiul Habsburgic, deci Europei Centrale, pe când Moldova şi Valahia -Ţara Românească au fost în imperiul Otoman, mai ales în perioada fanariotă.
Aş mai sublinia două articole interesante legate de naţional comunism al lui Emanuel Copilaş şi capitalismul post comunist aparţinând lui Cătălin Augustin Stoica.

De fapt toate aceste contribuţii arată că România nu este o excepţie, a trecut şi trece prin faze istorice asemănătoare, mai ales cu vecinii noştri balcanici. 


Cartea are multe contribuţii foarte seci şi în limbajul specific al sociologiei care o fac câteodată dificilă la lectură, dar rămâne pasionantă pentru că ridică multe din problemele care ne frământă şi încearcă să le analizeze şi explice.


joi, 15 iunie 2017

Scena muzicală piteşteană: Chanson francaise Edith Piaf 100

Astă seară am asistat la un proiect foarte interesant, trei muzicieni au hotărât să reînvie muzica lui Edith Piaf. Este vorba de cântăreaţa Alexandra Fits, dirijorul Cristian Oroşanu şi pianistul argentinian Mariano Castro. Spectacolul a fost sprijinit de orchestra Filarmonicii Piteşti. 
 Am scotocit biografia tinerei cântăreţe, Alexandra Fits sau Fiţ, este de origine din Alba Iulia, a făcut studii muzicale în oraşul natal la Liceul Regina Maria, a continuat studiile la Braşov cu Stela Drăgulin, apoi a studiat cu Johnny Răducanu şi Anca Parghel. S-a specializat în muzică franceză, l-a cunoscut pe Georges Moustaki. 
Orchestra
Melomanii piteşteni au avut ocazia să audieze muzica patetică şi dramatică a marii cântăreţe care a fost Edith Piaf. 
Alexandra Fits şi Cristian Oroşanu
Am ascultat muzica asta pe care o ştiu din copilărie, pentru că nu ştiu cum comuniştii îi agreau muzica ei, care era pornită din straturile de jos al societăţii franceze. A avut iubiţi pe care i-a lansat în muzica franceză, precum Yves Montand, Georges Moustaki, Charles Aznavour, a  avut Franţa la picioare şi murit la o vârstă tânără.
Muzica asta mi-a reamintit de Parisul alb negru a lui Jean Gabin, a lui Lino Ventura, a lui Alain Delon şi Jean Paul Belmondo. 
Mulţumind publicului
A ascultat printre altele Milord, superba La vie en rose şi ca bis Je ne regrette rien cu nostalgia Parisului pe care nu l-am mai văzut de multişor.

Am plecat cu nostalgia Parisului!




miercuri, 14 iunie 2017

Bridge of Sighs de Olen Steinhauer

Am început lectura primului roman, Bridge of Sighs dintr-un cvintet de romane numit Yalta Boulevard scrise de Olen Steinhauer. Olen Steinhauer a ajuns în România prin anii 90 cu o bursă Fulbright dedicată scrierii unui roman intitulat Monoclul lui Tzara. În România a fost ghidat de poeta Ioana Ieronim şi în loc de romanul cu titlul de mai sus a ieşit acest cvintet!

Steinhauer inventează o ţară, care s-ar situa în nordul României , numită Rutenia. De fapt în romanul acesta nici nu-i dă numele. Capitala ar fi pe râul Tisa. Această ţară este situată în Ucraina Subcarpatică, o zonă cu români, unguri, polonezi, ucrainieani. A fost monarhie după Primul Război Mondial desprinsă din Imperiul Austro - Ungar şi "eliberată de bolşevici, devenind republică.   Nici locuitorii nu este clar ce neam sunt, slavi, romanici? 
Ziarul oficios al comuniştilor este Scânteia! Iar dictatorul Mihai este comunist fugit la Moscova şi revenit cu tancurile sovietice. 
Personajul principal al romanului este Emil Brod, un tânăr absolvent al Academiei de Miliţie. Şi numele personajului principal mă duce la Ţara Brodnicilor situată exact unde este această ţară imaginară. Suspectez că Steinhauer are strămoşi în zonă la Sighet, care apare mereu în roman în regiunea Ruscova de unde se trage Emil. 

Romanul este poliţist şi-mi reaminteşte de Noaptea Generalilor prin subiect. 
Tânărului absolvent de la Omucideri i se repartizează crima comisă împotriva lui Ianos, un compozitor de origine maghiară foarte apreciat pentru melodii dedicate comuniştilor. 

Cercetările lui Brod îl conduc spre suspectul Mihalec, erou al Războiului Antrifascist, numit Smerdiakov, ca în romanul lui Dostievski. Pentru a îl expune Emil ajunge la Berlin. Suntem în 1948, în vremea blocadei iniţiată de Stalin Berlinului care este aprovizionat în partea occidentală cu avioanele. Brod depistează probe împotriva lui Mihalec care urmează să ajungă între cei mai importanţi lideri ai ţării. 

Până la urmă probele lui Emil sunt valorificate de Securitate, care îi face un proces  liderilor comunişti ca pe vremea lui Stalin. 

Este o carte despre România totuşi pentru că şi în celelalte romane se desfăşoară evenimente româneşti. 

Povestea este complexă şi ar merita ca romanele să apară şi în româneşte.

După cum se vede Steinhauer a debutat cu romane poliţiste cu backgound politic anticomunist! Ca apoi să devină expert în romane cu spioni CIA!


sâmbătă, 10 iunie 2017

The Tourist de Olen Steinhauer

Consecvent m-am apucat să citesc aceste romane ale lui Steinhauer de la coadă la cap. Cele trei romane din trilogia Milo Weaver sunt: The Tourist, The Nearest Exit şi An American Spy

Aşa că pe ultimul roman l-am citit primul, apoi pe al doilea în ordine inversă cronologic şi în fine ultimul, The Tourist.

Cum am mai spus, se spune în mod eronat că filmul cu acelaşi nume având protagonişti pe Agelina Jolie şi pe Johnnie Depp nu are nicio legătură cu romanul. Filmul era cu gangsteri, acesta este un roman de spionaj. Şi unul chiar foarte bun.

Filmul începe într-adevăr şi prin Veneţia ca prin filmul cu acelaşi nume.  
Dar de fapt protagonistul romanului, Milo Weaver, agent de teren CIA, dintr-un departament ultra secret numit Departamentul de Turism îl urmăreşte pe şeful de staţie CIA de la Viena care a plecat spre Portoroz, Slovenia (am fost acolo de două ori frumos, ca în Italia pe coasta de visa vis) să predea o geantă cu 3 milioane de dolari unui sârb. De fapt acesta dispare şi Milo Weaver face joncţiunea cu Angela Yates, altă agentă din departament, de care Milo era foarte apropiat, doar că Angela este lesbiană. Ei dau de şeful CIA din Viena la Veneţia, unde acesta dorea să-l contacteze pe un milionar dubios rus Ugrimov. Şi aici ei ajung să-l urmărească în momentul când iese de la Ugrimov pe scări împreună cu o tânăr gravidă.

După altercaţia în care Angela îl împuşcă pe fugar, gravida intră în durerile facerii şi Milo, rănit şi el anunţă Urgenţa. Tânăra americană Tina naşte o fetiţă numită Stephanie şi cei doi se îndrăgostesc fulgerător şi se căsătoresc. Milo era sub stres puternic, recurgea la drogul dexedrină şi fuma mult. Toate acestea aveau loc exact în Septembrie 9, 2001 când are locul atacul Al Qaida asupra Gemenilor din New York!

Din dragoste pentru Tina renunţă la fumat şi la teren în Departamentul de Turism şi revine pe o muncă de birou în New York, la sediul CIA. Suntem după 7 ani şi Milo primeşte un job să-l urmărească pe Tiger, un asasin plătit care comisese asasinate politice prin lume. Tiger este prins undeva într-un orăşel din Mississippi. Milo îl interoghează şi află că acesta este bolnav de HIV, fusese înţepat de un intermediar ultima dată când primeşte un rest de bani pentru asasinarea unui lider musulman jihadist din Sudan. Acesta află că faimosul Tiger fusese şi el agent secret de Turism şi că trecuse la acţiuni pe cont propriu fiind folosit tot de CIA. Cel care îl coordona i-a furnizat şi dosarul lui Milo şi de aceea se predase ca să discute cu el şi acesta să-l găsească pe cel care îi provocase îmbolnăvirea în acest  mod pentru că ştiau că este Cristian Scientist, scientolog şi nu se tratează de boli. După discuţie se sinucide cu o pastilă de cianură. Pe fir intră o agentă de la Homeland, agenţie similară cu FBI care crede că Milo l-a omorât pe Tiger şi vrea să-l interogheze.
Milo este trimis de şeful său, Grainger în Franţa să o verifice pe Angela Yates, care era şefa staţiei CIA şi care ar fi trădat secrete unui colonel chinez. Totul este o făcătură, Angela este omorâtă schimbându-i-se pastilele somnifere cu otravă pentru că ajunsese să-l urmărească pe Tiger şi conexiunile lui.
De fapt Tiger primise ordin de la CIA să-l omoare pe liderul musulman din  Sudan ca să blocheze livrările de petrol spre China. Pentru că inamicul potenţial al SUA devenise gigantul economic chinez.

Ne aflăm în faţa unor manipulări ale CIA care vrea să creeze şi chinezilor Irak-uri unde să se poticnească. De fapt toate manipulările le află de la Grainger, care era supervizat de Fitzhugh, şef CIA, care-l  racolase pe vremuri pe Tiger în CIA. Însă toată afacerea era pusă la cale mult mai de sus, de un senator Nathan Irwin, şef al comisiei de investigare a CIA şi apropiat de preşedinte.

Simmons care era pe urmele lui Milo, dispărut află împreună cu soţia lui Milo, Tina originile îmbârligate ale lui Milo. Milo era fiul unei americance militante de stânga radicală, asociată cu banda vest germană Baader Meinhof. Ea se cuplează cu colonelul KGB Yevgeni Primakov(exact ca ministrul rus!) pe vremea când acesta superviza o tabără de antrenament Al Fatah a lui Yasser Arafat. Ulterior se revăd în RFG şi ea naşte pe Milo pe care-l cedează surorii sale căsătorită Weaver. Aceasta moare împreună cu soţul într-un accident şi MiIo revine la tată în URSS la 15 ani, dar urăşte pe kaghebiştii ca ta'su şi revine în SUA ca fiind trăitor într-o casă de copii. Ascunzându-şi biografie Milo intră în CIA şi al Departamentul ultrasecret de Turism.

Toate explicaţiile privind manipulările le află de la Grainger retras undeva la ţară în statul New York. Dimineaţa, Grainger este ucis de un snaiper care era şi agentul de legătură al lui Tiger şi care comisese toate porcăriile la ordin, inclusiv uciderea Angelei Yates. Milo reuşeşte să-l ucidă el pe asasin şi dispare.

Sfătuit de tatăl său, care între timp devenise din anul 2000 şeful de informaţii secrete a ONU, cu sediul al New York el se predă lui Fitzhugh. Aici apare şi Janet Simmons care aflase toată biografia lui Milo. Ea este convinsă că Milo nu a ucis pe nimeni. Simmons primeşte o poză compromiţătoare cu Fitzhugh de vorbă cu Ugrimov, deci implicat în marile şi periculoase porcării ale CIA puse la cale de fapt de senatorul Irwin. 

Milo este eliberat şi i se retrag toate acuzaţiile. Aşa se termină romanul, care continuă în celelalte două romane cu lupta dintre CIA şi serviciul secret chinez.

Cam lungă povestea, care pare surprinzător de realistă după ce am citit acţiunile CIA în cartea document  Legacy of Ashes despre activitatea acestei faimoase agenţii americane de spionaj.

După mine este probabil cel mai bun  scriitor american de romane de spionaj privind actualitatea cea mai stringentă, terorismul islamist, pericolul gigantului economic care este China şi alte subiecte de actualitate.




La baltă

Joi am făcut o escapadă de pescuit la o baltă din apropierea Piteştiului. Ziua pe care am ales-o cu amicu Mitică a fost nefericită. 

Parcă aleg doar zile proaste. Accuweather spunea doar de nori, dar nu a fost aşa. 
Am plecat la 6 dimineaţa şi am avut timp să montez lansetele şi s-a pornit o ploiae! 
Noroc că Mitică îşi luase o umbrelă sub care am stat. Mi-a dat şi o jachetă aproximativ hidrofugă care mi-a salvat jacheta mea de pescuit.

S-a mai oprit ploaie şi chiar a început un vânt care a uscat lucrurile. Capturile mele au fost foarte slabe, câţiva caraşi şi nişte babuşti. 
Mitică a fost mai norocos a scos un caras mare d evreo 200 de grame şi un ciortan de o juma de kil pe care i l-am livrat cu minciogul meu.
Când după 1 d.a se vedea că vine din nou furtuna am strâns şi am luat-o din loc!

joi, 8 iunie 2017

Scena muzicală piteşteană: Concert Beethoven

Alexandru Ganea care a fost dirijor al Filarmonicii Piteşti a revenit în noua sală a acestei instituţii. Şi a alcătuit un program exclusiv Beethoven.
Botond Szocs
În deschiderea concertului orchestra Filarmonicii Piteşti, condusă de Alexandru Ganea a interpretat uvertura Coriolan. Nu sunt sigur dar cred că mai audiasem altă uvertură beethoveniană, Egmont, de unde şi o mică confuzie în capul meu. Beethoven a scris această uvertură pentru piesa Coriolan scris de un dramaturg german contemporan cu Beethoven, de unde se face mereu confuzia cu piesa mult mai cunoscută, scrisă de Shakespeare. 
Motivul principal al uverturii este dialogul între Coriolan care s-a revoltat împotriva Romei şi vine să o invadeze şi Senatul o trimite pe mama lui să ceară îndurare pentru romani. Aceste amănunte mi-au fost povestite de prietenul meu Sandu C. 

A urmat Concertul nr.3 pentru pian şi orchestră în do minor op.37 de Beethoven. Solistul concertului a fost tânărul braşovean Botond Szocs, elev al renumitei profesoare Stela Drăgulin, care a mai scos personalităţi ale pianului precum Mihaela Ursuleasa şi Horia Mihail. Talentatul pianist mi-a revelat frumuseţea acestui concert, eu fiind setat mereu pe Concertul nr. 5.  Acest superb concert interpretat în premieră chiar de compozitor reţine amintirea asistentului care-i întorcea foile partiturii că Beethoven de fapt făcea improvizaţie concertul nefiind încă terminat. Poate că atunci nu-l terminase dar l-a interpretat şi aşa a rămas şi este de o mare frumuseţe şi contribuţia tânărului pianist Botonds Szocs a fost decisiva pentru a transmite publicului frumuseţea muzicii. Publicul a aplaudat cu entuziasm interpretarea şi 
Botond Szocs ne-a oferit cu generozitate un bis cu Chopin. 
Cu Botond
În partea a doua a concertului orchestra Filarmonicii Piteşti condusă de Alexandru Ganea  a interpretat Simfonia a 6-a în fa major, Pastorala, opus 68, denumită chiar aşa de Beethoven. 

Este o simfonie cu program cu 5 părţi în loc de cele 4 clasice care merită amintite, nefiind în programul de sală.

1.   Erwachen heiterer Empfindungen bei der Ankunft auf dem Lande (Trezirea sentimentelor de bucurie la sosirea la ţară)Allegro ma non troppo
2.   Szene am Bach (Scenă la pârâu)Andante molto mosso
3.   Lustiges Zusammensein der Landleute (Întâlnire plină de bucurie a ţăranilor): Allegro
4.   Gewitter, Sturm (Tunete, Furtuna): Allegro
5.   Hirtengesang. Frohe und dankbare Gefühle nach dem Sturm (Cântecul ciobanului, bucuroia după furtună)Allegretto

Alexandru Ganea, eu şi Botond Szocs

A fost o mare bucurie să audiem concertul din această seară.
Este o muzică plină de bucurie care evocă natura, şi am observat că tema muzicală a a celei de-a doua părţi o foloseşte şi Tudor Gheorghe în concertele lui.   

sâmbătă, 3 iunie 2017

The Halcyon - o melodramă

Acest film serial englezesc The Halcyon este o poveste tipic englezească cu 8 episoade.

Este însă o melodramă de război cum au fost Casablanca, sau Hannover Street

Filmul mi-a amintit de vremurile pe care le vedeam în imaginile de pe Calea Victoriei în perioada interbelică. Era o lume normală şi în România, iar mărturie stau şi pozele tatălui meu, muncitor în acele vremuri, dar îmbrăcat elegant cu pantaloni de golf!

Pentru că răsturnarea din Decembrie 1989 nu a readus în România, modelul elitelor. Elitele interbelice au dispărut în puşcării, au emigrat şi mai ales s-au prăpădit. 
În loc, au apărut ciocoii cu maniere proaste şi palat. Inclusiv elitele intelectuale care au supravieţuit comunismului şi-au periclitat imaginea prin asocieri cu politicieni siniştri de care le este jenă acum.

Asta mi-a evocat în primul rând acest serial apusul unei lumi. Şi nu oriunde, ci într-o ţară unde stratificarea socială era subînţeleasă şi în afara oricărei discuţii.

Chiar dacă cineva scrie în evaluarea serialului că ar fi fost creat pe gustul american, şi mie european din Est mi-a plăcut tare mult. Mi-era dor de o melodramă făcută cu gust şi cu eleganţă! Şi acesta este The Halcyon.

Serialul are o interpretarea fără cusur, e ţara lui Shakespeare şi actorii sunt atât de buni şi de naturali.

Este şi povestea aristocraţiei care începe să decadă să-şi piardă privilegiile. De fapt tânărul Lord Hamilton, pilot RAF deplânge cum au început necazurile bieţilor aristocraţi începând cu Lloyd George care le-a restrâns privilegiile şi i-a pus să plătească impozite pe proprietăţi. Subiectul serialului mi-a amintit şi de romanul lui Ken Follet cu a sa Century Trilogy, care are un subiect asemănător privind societatea britanică. 

Suntem chiar în preajma izbucnirii Celui De-al Doilea Război Mondial, în perioada Războiului Ciudat - Drole de Guerre, în primăvara lui 1940. Acţiunea se întâmplă la Hotelul Halcyon din Londra, hotel de 5 stele aparţinând Lordului Hamilton. Iniţial am crezut că filmările se fac la faimosul Hotel Bloomsbury, legat de mari scriitor englezi interbelici, precum Virginia Woolf, dar este o clădire neogotică din apropiere, care ar aparţine lui London School of Economics

Lordul Hamilton un tip depravat şi afemeiat este cuplat cu o tânără susţinătoarea a politicii de appeasement cu Hitler a lui Chamberlain, care tocmai a fost înlocuit cu Churchill. 
Hamilton moare de atac de cord şi titlul şi responsabilităţile sunt preluate de Freddie Hamilton fratele geamăn mai mare cu 4 minute decât celălalt frate, Toby.  Freddie este pilot RAF şi este îndrăgostit de frumoasa Emma (Hermione Corfield, cu rol în Mission Impossible), fiica directorului hotelului, Richard Garland (Steven Mc Intosh - formidabil, cu sângele rece al britanicului fără cusur!). Garland are un trecut sulfuros din Primul Război Mondial.

Toby are înclinaţii homosexuale şi este combinat de un barman care este şantajat de D'Abberville, un individ dubios care o seduce pe Lady Hamilton (Olivia Williams o altă actriţă excelentă care are în sânge stiff upper lip - să vorbeşti fără să mişti buza superioară - tipic aristocraţiei britanice). D'Abberville este şantajist şi spion german şi este ucis de Lady Hamilton în legitimă apărare. 

În serial se întâmplă multe, dragostea dintre negrul Sonny Sullivan, şeful orchestrei de jazz şi cântăreaţa albă Betsey Day, extrem de sensibilă în acele vremuri şi multe altele. Evenimentele războiului sunt relatate la radio americanilor de către reporterul O'Hara, alt personaj important al serialului.

Cea mai melodramatică este dragostea dintre Emma şi Freddie, ambii conştienţi de prăpastia socială care-i desparte. 

Însă ceea ce este cu adevărat atractiv este atmosfera melodramatică tipică filmelor de război în care dragostea se poate termina în jale şi regrete din cauză că unul din cuplu poate să-şi piardă viaţa în condiţiile războiului şi bombardamentelor la care este supusă Londra. 

Îl recomand celor care vor să trăiască acea atmosferă de care eu mă simt foarte atras a anilor 40! Atunci când normalul păcii se transformă în anormalul celui mai distructiv război!

Şi în final ce semnifică halcyon? Este un cuvânt de origine greacă semnificând linişte, prosperitatea, sau ornitologic pescăruşul!

Fiecare poate să-şi aleagă semnificaţia numelui acestui serial cu nume de hotel! 

Şi în final ce semnifică halcyon? Este un cuvânt de origine greacă semnificând linişte, prosperitatea, sau ornitologic pescăruşul"! Fiecrea poate să-şi aleagă semnificaţia numelui acestui serial, dar şi nume de hotel! 





vineri, 2 iunie 2017

Scena muzicală piteşteană: Flautul fermecat - Clasic VIP

Horia Mihail şi Ion Bogdan Ştefănescu
Sub acest nume se desfăşoară în prezent turneul flautistului Iona Bogdan Ştefănescu, acompaniat de pianistul Horia Mihail.

Simpaticul flautist ne-a prezentat programul său prin mici introduceri. 
Muzica interpretată de cei doi artişti a fost din zona clasică vieneză.
Prima piesă a fost creată de Carl Philip Emanuel Bach, fiul marelui Bach, compozitor clasic care lucra la Curtea regelui Frederik cel Mare, care era şi flautist. Mi-l imaginez pe rege pregătind Bătălia de la Leuthen cu o piesă interpretată la flaut şi acompaniat de compozitor la pian ca să se concentreze mai bine. 

Aşa că Ion Bogdan Ştefănescu acompaniat de Horia Mihail ne-a interpretat Sonata Hamburger în sol major de C. Ph. E. Bach. 

A urmat apoi Serenada pentru flaut şi pian de Beethoven.

După pauză cei doi artişti au continuat cu Sonata pentru flaut şi pian în si bemol major de Haydn.

A urmat Sonata nr. 2 pentru flaut şi pian a unui compozitor clasic francez Devienne.

În final artiştii ne-au oferit bijuteria mozartiană Mica Serenadă Nocturnă.

Dar nu s-au limitat la program, ci au mai oferit  două bisuri o melodie a unui clasic francez şi A la Turca de Mozart.

Mărturisesc că flautul este unul din instrumentele mele preferate şi muzica scrisă de

preclasici şi clasici este încântătoare.

Fundaţia Ilfoveanu

În 25 mai în Piteşti s-a deschis Fundaţia Ilfoveanu.
Este cea mai importantă iniţiativă artistică particulară, rod al mecenatului domnului Gheorghe Badea. 

În vechea clădirea a Băii Piteşti se află colecţia de artă a familiei Ilfoveanu, Sorin Ilfoveanu, pictor de seamă al României, fost coleg de liceu cu domnul Badea. 

Alături de picturile sale se află expuse şi operele familiei Ilfoveanu, soţia, pictoriţa Ana Ruxandra Ilfoveanu, fiul, sculptorul Adrian Ilfoveanu şi fiul Nicu Ilfoveanu artist fotograf.

Sorin Ilfoveanu are o pictură care te duce la arta naivă, dar şi la hieratismul bizantin, Adrian Ilfoveanu este un emul al lui Brâncuşi.

Expoziţia este o bincecuvântare pentru suflet şi ochi. 

Vă las să admiraţi operele acestor artişti care onorează Piteştiul şi fac din el un loc al artei!