luni, 9 octombrie 2017

Private LA de James Patterson şi Mark Sullivan

Scriitorul american James este un personaj interesant.
Scrie la greu romane din genul poliţist acţiune, dar nu singur împreună cu un alt scriitor. Ce iese? Un roman interesant de acţiune, care te ţine în priză şi îl citeşti cu plăcere. Mi-a făcut plăcere când am citit intervenţia acestui scriitor în favoarea limbii engleze. Şi el este preocupat cum este respectată această limbă.
Este la fel de adevărat că engleză are o mulţime de pronunţii, datorită vocalelor, dar atunci când o foloseşti în scris, în public eşti dator să o foloseşti fără exprimări greşite, pentru cei a căror limbă maternă este engleza. 
Pentru noi ceilalţi nu este o cerinţă imperativă!

Acest roman face parte dintr-o serie de romane care are în centru pe Jake Morgan, proprietarul unei firme de investigaţii numite Private, moştenire de la tatăl său.

Romanul începe cu o crimă multiplă. Pe o plajă din Malibu, în octombrie sunt descoperiţi 4 surferi împuşcaţi. Jake este anunţat de proprietarul casei aflate deasupra plajei, care nu vrea să fie implicat în crimă. By the way, am avut şi eu prilejul să mă aflu chiar în acele locuri, în California în 2008, chiar pe cornişa deasupra plajei. 

Pe de altă parte Private este contactată şi angajată de firma Harlow a unui cuplu de actori celebri, Thom şi Jennifer Harlow care au dispărut de la ranchul unde locuiau, după întoarcerea din Vietnam unde filmaseră filmul Saigon, despre războiul din Vietnam care putea deveni un blockbuster. 

Crimele continuă şi primăriţa Los Angeles primeşte un avertisment din parte unui grup numit No Prisoners să plătească o sumă imensă de bani. Pentru a preveni şi captura pe făptaşi, Private este contactată de autorităţi. Pe unul din debarcaderele care se află la Pacific în dreptul LA, unde californienii merg la pescuit şi plimbare urmează a fi livraţi banii în timpul nopţii. Înainte de a se face livrarea are loc o explozie la restaurantul de pe debarcader în care unul din oamenii lui Jake Morgan este rănit serios.
Morgan reuşeşte să captureze pe unul din surferii cu zmeu care luase genţile cu bani. Se dovedeşte doar o diversiune, surferii fuseseră angajaţi ca să facă o acrobaţie pentru un presupus film.  

Între timp, Justine, o psihiatră din echipa lui Morgan, împreună cu un hispanic ajung la Guadalajara, în Mexic unde ar fi fost văzuţi soţii Harlow, beţi pulbere. Cei doi o caută pe bloggeriţa care anunţase acest lucru şi o găsesc ucisă. Cu acest prilej cei doi sunt arestaţi de poliţia, şi este trimisă pe o femeie să o ucidă în puşcărie pe Justine. Are loc o luptă în care Justine o învinge pe agresoare şi la plângerile ei la comandantul Gomez, acesta neagă dar îi eliberează la presiunea unor mahări de la Mexico City, relaţiile lui Morgan. 

Crimele continuă în LA şi un negru, numit Johnson, trimis să comită crimele de Cobb, şeful bandei No Prisoners, este însă împuşcat de o bătrânică.
Morgan află că de fapt această bandă fusese abandonată în Afganistan unde comiseseră o grămadă de crime se implicaseră în traficul de droguri, dar fuseseră şterşi din documentele de la Ministerul apărării (DoD). 

Criminalii cer să le fie transmişi 10 milioane de dolari pe cale electronică. Mo bo experta în IT a lui Private ajutată de o echipă de doamne de la CalTech (Cal Poly cum se spune în roman) pun în semn de recunoaştere pe banii transferaţi. Dar stupoare! Cu ajutorul datelor privind transferul din trezorerie, criminalii descarcă de acolo electronic 160 de milioane de dolari.
Totuşi identificatorul pus de informaticiene, descoperă locul unde se aflau criminalii. FBI, SWAT LA pregătesc asaltul asupra magaziei un e erau ascunşi numai doi din bandă. Ceilalţi trei erau la un restaurant din  apropiere peste care dă din întâmplare Morgan. El îi anihilează pe doi din bandă, dar şeful lor Cobb ameninţă cu nişte grenade că aruncă totul în aer. Reuşeşte să fugă, dar este finalmente ucis de Morgan care îl împuşcă în maşina cu care fugise. 

Între timp, asistenta  soţilor Harlow descoperă într-un server unde se aflau copii ale filmului încă nemontat şi nişte filme pornografice, realizate de soţii Harlow, cu bona Adelita Gomez, cu care fuseseră în Vietnam cu copii adoptaţi ai cuplului. Justin face legătura cu numele comandantului poliţiei din Guadalajara. Răpirea fusese aranjată de Gomez cu ajutorul unui cartel de droguri, drept pedeapsă pentru ororile comise asupra Adelitei. Echipa lui Morgan capturează pe Gomez şi încă un şef de poliţiei şi-i ameninţă că dau totul la iveală dacă soţii Harlow nu sunt eliberaţi. Ei sunt recuperaţi dintr-un cimitir, mutilaţi pe faţă de traficanţi drept pedeapsă pentru porcăriile comise împotriva Adelitei. 

De fapt Morgan descoperise şi mari escrocherii în finanţele  firmei Harlow şi a unei fundaţii umanitare din care ei îşi finanţau filmele. Morgan obligă pe partenerii firmei să verse 60% din veniturile viitorului filme la această fundaţie  şi de abia după aceea vor folosi banii primiţi pentru eliberarea cuplului Harlow în scopuri umanitare.

S-a făcut dreptate şi amatorii vor citi un nou episod din aventurile Private!
De fapt sunt multe romane ale lui Patterson adaptate pentru micul şi marele ecran. 

Apropo de aceste romane, ele sunt rodul cursurilor de creative writing, la modă în lumea anglo-saxonă.


Cred că şi eu prin acest blog exersez un fel de scriere creativă! Hahahaha……

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu