Moartea unui dansator de tango de Stelian Tănase

Cum am promis am început să citesc câteva romane scrise de Stelian Tănase.

Citisem până acum doar cărţi de investigaţie istorică despre comunismul din România. 

Surpriza acestei cărţi a fost că ea pare a se baza pe documente istorice şi ar fi o continuare ficţională a investigaţiilor de arhivă.

Chiar tehnica de scriere a romanului Moartea unui dansator de tango este ca şi cum s-ar cita din arhive, ziare de epocă şi memorii ale vremii respective.

Scriind acest roman el se contrazice în afirmaţiile sale polemice, pentru că în fapt romancierul este un continuator al romanelor lui Marin Preda din vremea din prejma ultimului război, Delirul sau cartea de memorii Viaţa ca o pradă.

Dar cel mai izbitor pare a fi că este un scenariu complementar al filmului cu gangsteri al lui Sergiu Nicolaescu, Cu mâinile curate!

Pentru că mare parte a romanului lui Stelian Tănase corespunde cu epoca din filmul lui Nicolaescu. 

Eroul, personajul principal al cărţii nu este un comisar de poliţie, ci un interlop, Gogu Vrabete. Vrabete este un bişniţar avant la lettre, unul care se ocupa de bursa neagră, contrabandă, etc.

Gogu fusese un mare dansator de tango, dar face prostia să se mutileze la doctorul Weiss care-l operează la tendon şi-l lasă şchiop. Această operaţie era menită să-l ferească de înrolarea în Armata Română care urma să moară la Stalingrad, tendonul se refăcea de obicei, dar pe Gogu l-a pândit necazul şi a rămas şchiop.

S-a îmbogăţit recuperând cadavre din victimele bombardamentelor americane din aprilie 1944.  

Toţi interlopii Bucureştiului dar şi protipendada se întâlneau la localul Benito, după 23 august 44, Picadilly, şi finalmente Kremlin aparţinând lui Akim  Moni Refec. 

Dacă în filmul lui Nicolescu apar doar comuniştii şi acest comisar care se lupta cu interlopii Bucureştiului de după 23 august.  Acum în roman apare în plină splendoare  ocupaţia sovietică.

Gogu Vrabete era îndrăgostit până peste cap de dizeuza Larisa care împreună cu geamăna Katia, cântau şi dansau cu alt dansator de tango, Pedro, de fapt un român care era şi homosexual pe deasupra. 

În aceasta pegră abundă evrei, doctorul Weiss şi fetele lui, Grişa Schwartz, barmanul şi iubitul lui Pedro dansatorul de tango şi mai ales Marcel Nazarie, ziarist care lucra pe rând pentru presa legionară, apoi antonesciană, ca să fie descoperit evreu, trimis în Transnistria şi revenit, ajuns la Scânteia, şi finalmente scos din presă.

În localul de lux Benito este şi lume bună, generalul Buză (nu l-am identificat!), prinţul Mişu Banum as al aviaţiei româneşti, care-l întruchipează pe Bâzu Cantacuzino, mare crai şi afemeiat. 

Prietenul lui Vrabete este Jean Glonţ zis Cairo, un Dillinger local, care este spărgător de case de bani, magazine de bijuterii şi care în puşcărie l-a cunoscut şi protejat pe comunistul Teohari Georgescu. Acesta ajuns ministru de interne îi propune lui Cairo să dea lovituri din care să se finanţeze PCR!

Apar şi ceilalţi mahări comunişti în frunte cu Gheorghiu Dej, o altă bandă de gangsteri care nu se deosebesc cu nimic de gangsterii propriu-zişi.  

Normal, şi poliţia îl are reprezentat pe comisarul Ţepeluş, un supravieţuitor cu toate regimurile, carlist, legionari, antonescian şi finalmente comunist.  

Acum este la dispoziţie invadatorilor sovietici care sunt principalii tâlhari ai Bucureştiului, furând tot ce se poate fura.

Aici este marea diferenţă faţă de filmul lui Nicolaescu, comisarul este un supravieţuitor şmecher aflat la dispoziţia generalului sovietic Bubnov, şeful garnizoanei care ocupă Bucureştiul.

Acesta este găsit mort, este ucis de Olşevski,  rus albgardist ajuns la localul lui Refec şi tatăl gemenelor din Odessa, pedepsind pe bolşevic şi adunătura lui care-i violează fiicele. 

Vrabete îl vinde pe Cairo comisarului Ţepeluş contra a trei paşapoarte, dar este păcălit şi batjocorit.

Aşa că împreună cu Mişu Banu şi Larisa plănuiesc să fugă cu aeroplanul IAR al lui Banu, refăcut pentru un film sovietic Mosfilm cu aviaţie.  
Banu şi Larisa evadează, pentru că poliţia lui Ţepelus este păcălită de Vrabete la volanul unui jeep care deturnează pe poliţişti şi este finalmente împuşcat. 
Aşa moare dansatorul de tango din titlul romanului. 

Romanul păstrează atmosfera filmului lui Nicolaescu care surprinde foarte bine acea vreme de sfârşit de lume dintr-un Bucureşti postbelic, când nu era clar dacă mai vin americanii.

Au venit mult mai târziu...după 50 de ani!

Una peste alta este un roman interesant destul de bine scris, cu mult argo şi cu un limbaj licenţios ca al romanelor hard boiled americane, transpus pe româneşte în care abunde four letter words. 
Dar şi cu gafe precum uraniu 237, interesează doar cel fisionabil 235! Sau cu Bogart, scris şi Bogard, neglijenţe de corectură!

Solo: A Star Wars Story

Solo ultimul film din această franciză celebră lansată de George Lucas în 1977 este un film care nu este din seria să-i spunem clasică, ci cea dintr-un şir de episoade complementare, dar care se ocupă de aceea şi epocă din primul film.

Aici este vorba de tinereţea lui Han Solo, pilotul lui  Millenial Falcon interpretat de tânărul pe atunci Harrison Ford, avea 35 de ani în 1977.

Interpretul acestui în acest film este tânărul actor american Alden Ehrenreich. Acesta vrea să devină pilot de navă spaţială şi o iubeşte pe frumoasa Qi'ra (tînăra actriţă englezoaică Emili Clarke). Viaţa îi desparte şi se reîntâlnesc după multe aventuri, ea fiind secretara unui mare interlop Dryden Vos (Paul Beatanny) pentru care Solo şi căpitanul  Tobias Beckett (Woody Harelson) vor trebui să aducă de pe o planetă minieră un super combustibil. Ei sunt însoţiţi în această aventură de  lando Calrissian (Donald Glover) stăpânul celebrei navei Millenial Falcon, iubita lui Val (Tandy Newton) şi copillotul lui Solo, faimosul Chewbacca!

Totul arată ca un joc al trădărilor. Beckett îl trădează pe Han, Qi'ra are propria ei agendă şi îl moşteneşte pe banditul Vos.

Finalul este că Han câştigă la cărţi nava Millenial Falcon şi devine un contrabandist pe seama lui împreună cu Chewbacca.

Este un fel de poveste cu cowboy din Far West transpusă într-un viitor îndepărtat unde mentalităţile sunt la fel ca azi.

Ce nu mi-a plăcut la vizionarea acestui film a fost pelicula de calitate proastă la Mallul Trivale.

Psihologia poporului român de Daniel David

Psihologia poporului român - profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv experimentală este o carte despre psihologia poporului român scrisă de un specialist psihologul clujean Daniel David, actualmente prorector al UBB Cluj. 

Această carte care m-a interesat am terminat de citit după un interval moderat de lungă. Este de fapt o carte tehnică scrisă de specialist şi în parte accesibilă publicului larg.  Capitolul V, capitol final al cărţii trage concluziile care sunt de interes public. 

Cum suntem? Cum credem că suntem? Cum cred alţii că suntem? Acestea sunt întrebările pe care şi le-a pus autorul şi demersurile sale se bazează pe analize ştiinţifice. David ne compară cu americanii, cu cei din Europa de Vest şi mai ales cu etnicii maghiari din România şi cu vecinii maghiari din Ungaria.

Aici este cel mai interesant este faţă de maghiari. Suntem clar mai conservatori şi mai intoleranţi decât ei, mai mefienţi faţă de străini. Paradoxal cu aceste caracteristici noi suntem toleranţi faţă de minorităţi şi David subliniază diferenţa situaţiei complet diferite a maghiarilor din România faţă de cei din Slovacia, Serbia, sau din Ukraina subcarpatică. Dovada cea mai peremptorie este preşedintele sas al României Klaus Iohannis. Pe când din păcate Ungaria alege pe xenofobul Viktor Orban!

Pe de altă parte etnicii maghiari au caracteristici mai apropiate de vecinii români decât maghiarii din Ungaria ca rezultat la traiului în comun în Transilvania. Noi îi vedem mai muncitori, ei mai patrioţi şi mai religioşi. 

În momentul în care se face rezumatul final al cercetărilor constat că concluziile lui Daniel David corespund cu cercetările lui Constantin Rădulescu-Motru, ale lui Drăghicescu.

Cu neplăcere am constata că la români coeficientul de inteligenţă de 91 este sub al vecinilor cu excepţia sârbilor. Am înţeles că este o evaluare mai complexă şi este legată de nivelul scăzut de educaţie al populaţiei României mai ales în privinţa unei comunităţi.

Deci cum suntem? păi tradiţionalişti, colectivişti, egoişti, gregari, adică cu spirit de turmă. Ne mobilizăm să muncim, dar nu respectăm regulile, suntem şoferi proşti şi agresivi, testat pe propria mea piele. Dar analizaţi, avem dorinţa de a învăţa şi perfecţiona. Credem că suntem ospitalieri, dar experienţa noastră de turism de după Revoluţie arată cu grecii, turcii sunt gazde superioare nouă. 

Pe de ală parte avem frustrări negative pentru semenii noştri, dar susţinem şi complexele de superioritate în momentul în care ne lăudăm cu olimpicii, neţinând cont de educaţia precară generală.

Finalmente am detectat o frustrare a profesorului David el ar vrea că românii să evolueze în sens pozitiv. Pentru asta este necesară îmbunătăţirea educaţiei care să îmbunătăţească calitatea psihologică a românilor. 

Carte era necesară şi poate fi citită şi de nespecialişti.

Deep State - un serial foarte actual

Deep State este un serial difuzat de canalul FOX, canalul favorit al lui Donald Trump. Paradoxul este că acest serial este viţăvercea de opiniile şi deciziile lui Trump.

Este un serial englezesc la bază, dar cu trimiteri directe la situaţia de la Washington.

Începutul este confuz şi misterios.

Max Easton (Mark Strong) este un englez care duce o viaţă liniştită în Franţa, probabil prin Provence, alături de soţia sa şi cele două fetiţe.

Aş spune cîteva cuvinte de acest excelent actor pe care l.am văzut afirmat ca inamicul lui Sherlock Holmes în seria cu Robert Downey jr., dar şi într-un film românesc Closer to the Moon, despre jaful de la Banca Naţională a unor activişti comunişti evrei la începutul anilor 60.

El nu este de fapt englez, este însă născut la Londra dintr-un tată italian şi o mamă austriacă.

Viaţa liniştită a lui Max este zdruncinată de un mesaj venit din Marea Britanie.

Fiul său din prima căsătorie, Harry Clarke este omorât în Orientul Mijlociu.

Harry era spion! Spion ca şi tatăl său. Max fusese un killer profesionist în slujba serviciilor secrete britanice, dar se retrăsese în Franţa recăsătorindu-se cu franţuzoaica Anna şi având cele două fetiţe. 

Max pleacă în Orientul Mijlociu. Aici acţionau un grup de spioni britanici şi Max fusese şi el în zonă. Spionii umblau după dovezi pentru activităţile nucleare militare ale Iranului. Ei dovediseră că nu prea erau acest tip de activităţi. Acest lucru contravenea unui grup criminal şi trădător din interiorul serviciilor secrete britanice MI6 condus de George White şi din CIA condus de Amanda Jones. Amanda Jones lucra prin intermediari pentru un puternic grup industrial american care făcuse 40 de miliarde de dolari de pe urma războiului din Irak şi dorea declanşarea unui război cu Iranul. 

Din acest motiv se dorea eliminarea tuturor celor care aveau dovezi că Iranul nu era implicat în acţiuni care să contravină acordului. Din acest motiv şi implicarea lui Max. El află că fiul lui nu fusese executat la ordinul lui White de către un agent britanico-iranian. Împreună cu o agentă britanică de origine arabă Leyla Toumi, iubita lui Harry  descoperă tot acest complot. 

White află de acest lucru şi dă ordin ca familia lui Max să fie luată ostatică şi Max şantajat. Max, fiul său Harry şi Leyla descoperă locul unde erau ţinuţi ostateci ai lui şi-i eliberează. 

Aflaţi în Anglia, Max îl capturează pe White şi-l se pregăteşte să-l interogheze despre complot dar acesta reuşeşte să se sinucidă.

Între timp Amanda Jones cu sprijinul lui White capturează pe un iranian transfug de la Londra şi-l aduc în SUA montând o falsă capturarea în Iran.

Iranianul este obligat de avocatul Collins, intermediarul marelui grup industrial să declare un faţa unei comisii senatoriale că Iranul comite încălcarea acordului nuclear. Ca să continue conspiraţie un grup de comando este trimis în Iran să strângă probe la o centrală electrică, dar este ambuscat de grupul fals de militari iranieni, acelaşi grup de americani care fuseseră implicaţi în capturarea falsă a iranianului.  

La măcel sunt martori Harry şi Lezla, care strâng o probă de sânge de la conducătorul grupului de falşi militari iranieni. 

Grupul celor trei pleacă în SUA şi îl capturează pe Collins, care face o mărturie completă filmat pe smartfon.

Max prezintă mărturia şefului comitetului senatorial, dar acesta nu ia în considerare mărturia, îl vrea pe martor să se prezinte la comisie.

În această situaţia Max se duce direct la Amanda Jones şi îi prezintă mărturia şi o şantajează şi ameninţă să fie lăsat în pace.

Amanda Jones îi arată proba şefului firmei americane care dorea războiul şi-l convinge să renunţe. Acesta se reorientează spre o ţintă mai uşoară, Yemenul.

Amanda Jones este promovată ca şefă în CIA, Max revine liniştit la familie şi totul se termină în coadă de peşte!

Ceea ce este surprinzător este că serialul este contra ideilor lui Trump despre politica lui faţă de Iran. 

În acelaşi timp sunt acuzate marile firme care organizează comploturi în zone instabile ca să se umple de bani. 

Cam asta este povestea statului paralel în viziunea autorilor, complexul militar industrial care vrea să facă mulţi bani de pe urma războiului!

Serialul este excente realizat şi extrem de tensionat, aşteptam cu nerăbdare să văd următorul episod.

Îl recomand cu căldură!

Real Madrid - Liverpool

Finala de la Kiev de Champions League a prilejuit întâlnirea celor două echipe preferate ale mele.

Aşa că nu am mai trăit emoţii cu echipa preferată. 

Mi-aş fi dorit să câştige Liverpool pentru antrenorul Klopp, dar şi să văd câştigând cea mai bună echipă din lume de trei ani, Real Madrid. Messi este cel mai mare fotbalist din lume, dar cea mai bună echipă rămâne Real Madrid.

Klopp care a gândit excelent echipa pe acest parcurs care  adus-o în a două finală consecutivă, după cea pierdută anul trecut de Europa League, mai puţin aseară, unde cea mai neinspirată idee a fost să-l pună pe Karius în poartă, acest gafând inexplicabil de două ori. Primul gol al oportunistului Benzema a fost cauzat de neglijenţa a arunca cu mâna mingea spre un coechipier şi intercepţia lui Benzema şi mingea a ajuns în poartă. A contat şi ieşirea din meci a lui Mo Salah, mizerabilul de Ramos, accidentându-l!

Egalarea s-a produs aproape imediat după 4 minute când Mane a egalat.

Dra Zidane a demonstrat că este un mare antrenor. L-a băgat în joc în minutul 61 pe Bale. Galezul a intrat plin de furie că este ţinut pe bară. Şi s-a dovedit artizanul genial al victoriei lui Real Madrid. 

La centrare cam ciudată a lui Marcelo, Bale a avut inspiraţia unui şut din foarfecă care a lăsat cu gura căscată pe portarul Karius şi pe englezi. Execuţia genială a lui Bale este însă o recidivă, amintindu-mi de un lat gol din foarfecă a lui Ronaldo în meciul de la Torino cu Juventus. 

Şi golul al treilea aparţinând tot lui Bale, un şut puternic din afara careului cu o minge care a prins un moment de rotaţie în jurul axei şi respinsă din acest motiv tot în poartă de către nefericitul Karius. 

Aşa s-a scris această victorie în finala din 2018  Champions League este o performanţă excepţională, fiind prima oară când o echipă din noua formulă de Champions League, repetă performanţa de a câştiga a treia oară acest trofeu. 

Real Madrid a dovedit că este de departe cea mai bună echipă din lume, eliminând pe rând echipe forate grele, pe Paris Saint Germain, Juventus Torino şi Bayern Munchen. 

Pe de altă parte regret că echipa mea de suflet Liverpool a fost învinsă!

Concert aniversar al Filarmonicii Piteşti

Răzvan Stoica

În această seară Filarmonica şi-a aniversat 11 ani de existenţă cu un concert aniversar.

Orchestra a fost în această seară condus de dirijorul ei permanent Tiberiu Oprea. Invitaţii speciali au fost violonistul Răzvan Stoica şi sora lui pianista Andreea Stoica. 

S-a cântat în exclusivitate muzică românească.

Concertul de astă seară a debutat cu un Suita românească pentru vioară solo de Vasile Filip, avându-l solist pe Răzvan Stoica. 

După aceea Răzvan Stoica ne-a oferit Balada lui Ciprian Porumbescu  şi apoi Hora Mărţişorului de Grigoraş Dinicu în acompaniamentul orchestrei conduse de Tiberiu Oprea.

Andreea Stoica 

În finalul primei părţi a fost invitată Andreea Stoica pentru a interpreta parte solistică a Momentului muzical pentru pian şi orchestră de Nicolae Kirculescu care este şi tema muzicală celebră a Teleenciclopediei. 

Fraţii Stoica ne-au oferit un bis împreună interpretând o piesă de Piazzola, foarte la modă acum.

În partea a doua a concertului au fost interpretată în interpretarea orchestrei conduse de dirijorul Tiberiu Oprea Rapsodia Română pentru orchestră de Ciprian Porumbescu, a doua piesă din acest concert. Ciprian Porumbescu este primul nostru compozitor important de etnie română. Şi el a avut un nume cu rezonanţă poloneză la naştere dar tatăl său era etnic român şi şi-ai schimbat numele în Porumbescu. Din păcate s-a stins la o vârstă foarte tânără, la numai 29 de ani. 

 În final orchestra şi dirijorul ei ne-a oferit Suita Simfonică Mihai Viteazul de Tiberiu Olah. Este muzica superbă dedicată eroului legendar al românilor din filmul Mihai Viteazul. 

Orchestra

Şi acum aş face câteva observaţii asupra personajului Mihai Viteazu, Observ că după agitaţia naţional comunistă, au apărut revizionişti privind acest erou legendar şi important al românilor. I se contestă de fapt că nu avea resorturile naţionale de secol XIX. Şi ce dacă? El a fost un prinţ renascentist cu un proiect pe baza căruia s-a constituit în secolul afirmărilor naţionale ideea României Mari.  Şi filmul reuşit al lui Sergiu Nicolaescu şi muzica lui Olah îl evocă pe acest erou legendar. 

Răzvan Stoica, Andreea Stoica şi cu mine

Şi acum aş face observaţia că un contemporan la fel de legendar, un erou ceh din Războiul de 30 de Ani, chiar dacă cu nume german Wallenstein, contemporan cu Mihai Viteazul a avut aceiaşi soartă. Ambii au fost  străluciţi generali imperiali, ambii au fost asasinaţi. Wallenstein pentru că îşi dorea să devină rege al Cehiei şi asta contravenea intereselor imperiale. Wallenstein este o dramă celebră de Schiller şi Smetana i-a dedicat Poemul Simfonic Tabăra lui Wallenstein. Acest erou a fost evocat de artiştii romantici la fel cum l-a evocat în aceeaşi epocă şi Bălcescu în aceeaşi perioadă. Pentru fiecare naţiune, popor sunt mituri fondatoare, care pot fi sau nu exact adevărate. 

Concertul a fost reuşit şi spectatorii au aplaudat entuziast.

Ultimul jurnal de joi

De ce ultimul?

Pentru că aceste jurnale era ocazionate de naveta mea la Bucureşti la cursul de la Politehnică care se petrece joia.  Acum se încheie semestrul şi naveta mea. Mai rămâne vinerea viitoare pe 1 iunie când o să am examen cu masteranzii de anul I la Inginerie Nucleară.

Obişnuiam să-mi cafeaua de la Starbucks dar din 12 iunie se pare că să pornească aceeaşi cafenea şi la Piteşti.

Azi ziua de 24 mai a corespuns cu ziua în care PNL îşi aniversează înfiinţarea în 1875. Sunt deci 143 de ani de când în România există acest partid chiar dacă prin 1947-1948 s-a desfiinţat. El a reapărut în 1990 şi este continuatorul partidului domnita de familia Brătianu care îşi are la fieful la Florica pe deal lângă Piteşti. Anual liberalii se întâlnesc aici îi comemorează pe cei doi giganţi tată şi fiu ctitori ai României moderne şi ai României Mari, I.C. Brătianu şi Ionel I. C Brătianu.

Am înţeles că şi azi a fost prezent preşedintele PNL, Ludovic Orban şi alţi lideri liberali. Suntem într-un moment important cu PNL. Ludovic Orban prin denunţul său penal a făcut valuri în politica românească dar şi în PNL. Contat cu surprindere pe Ludovic Orban faţă cu reacţiunea, internă şi externă partidului. Iniţiativa sa a stârnit isteria lui Dragnea şi a lui Tăriceanu, dar şi reacţii în partid care au dezavuat această iniţiativă personală a lui Orban. Totul s-a lămurit însă la şedinţa de marţi a conducerii partidului când o majoritate zdrobitoare de 23 de lideri au votat în sprijinul lui Orban, trei au fost împotrivă şi doi s-au abţinut. Unul contra este cunoscut un anume Iulian Dumitrescu, recunoscut combinagiu de Prahova cu mafioţii  pesedişti de acolo, apoi Gheorghe Tinel cu nostalgiile lui băsiste şi Marian Petrache de la Ilfov cu agenda lui cam neclară. Iniţiativa votului nu a fost a lui Orban ceea ce dovedeşte că finalmente s-au lămurit ce lovitură de imagine este această iniţiativă care poate relansa partidul şi-l situează clar contra PSD!

Un jurnalist pune ieşirea nervoasă a lui Dragnea pe faptul că acesta plănuia (idiotul!) să-l acuze de trădare la eventuala suspendare a preşedintelui Iohannis, şi iată-l pe Dragnea trădător! Trădare, dar s-o ştim şi noi! cum zicea cu dichis Nenea Iancu! 

Citesc pe surse că Iohannis a fost huiduit în vizita sa la Mioveni, cam aşa sună titlul, dar aşa sunt titlurile în pe surse, cam cu miros de fake, de fapt fusese un individ care a şi fost preluat de forţele de ordine. Alo! Cei care se ocupă de huiduit preşedintele, măcar angajaţi mai mulţi, sau nu prea sunt amatori?

Din Dilema veche şi din România Literară toţi îl evocă pe marele regizor Lucian Pintilie care a trecut la cei drepţi. Spre deosebire de Marina Constantinescu eu am avut norocul să văd D'ale Carnavalului, care s-a transformat apoi sub imaginaţia aceluiaşi regizor în De ce trag Clopotele Mitică, film făcut prin 1980 dar interzis 10 ani şi dat pe ecrane după 1989.  Ştiu că viziunea sa extrem de pesimistă m-a cam şocat, mai ales scena cu cântatul lui Deşteaptă-te române, a unei atmosfere mizerabiliste de mahala îngropată în noroi, dar în contextul comunist era potrivită.

Dosarul este dedicat intimităţii şi aflăm de la istoricul Ofrim că multe din chestiile care priveau necesităţile fiziologice urât mirositoare erau publice, regii stăteau pe oala de noapte în loc de tron. 

Mă voi revedea cu studenţii vineri pe 1 iunie la examen.

Lansarea cărţii "partida de vînătoare" de Stelian Tănase la Piteşti

Denisa Popescu, Doru Mareş, Jill Harris, Stelian Tănase şi Octavian Sachelarie

Ieri marţi, 22 mai la Biblioteca Judeţeană Dinicu Golescu l/am avut din nou oaspete pe scriitorul şi analistul politic Stelian Tănase. 

Denisa Popescu

Cu Stelian Tănase mă cunosc de pe al începutul anilor 90 de la Partidul Alianţei Civice, de pe vremea când era un frenetic jurnalist şi militant politic. I-am urmărit cu mare plăcere emisiunile sale de la televizor, i-am citit cărţile sale de investigaţii în arhive care se pot constitui în "Procesul Comunismului", în special cartea Anatomia unei mistificări despre Procesul Noica Pillat, în care Alexandru Paleologu era unul din actorii importanţi.

Aş mai cita şi "Clienţii lu’ Tanti Varvara" despre istoria adevărată a comunismului românesc interbelic. 

Jill Harris

Ştiam că înainte de 1990 Stelian Tănase voia să debuteze ca romancier, era din generaţia optzecistă, dar nu i se publicau romanele, care au apărut abia după 1990.

Doru Mareş

Iată că însă de ceva timp Stelian Tănase exersează din nou romanul şi într-un interval scurt  de nici 4 luni şi-a lansat două romane, aici la noi la Piteşti. 

Stelian Tănase a fost invitatul directorului Sachelarie. Oficiile de moderator le-a exercitat poeta Denisa Popescu, care a făcut o scurtă prezentare romanului. 

Stelian Tănase a venit în acest turneu de prezentare a noii sale cărţi însoţit ca de obicei de doamna Elena Vijulie, de traducătoarea sa americană Jill Harris şi de criticul teatral Doru Mareş.

Şi invitaţii lui Tănase, Doru Mareş şi Jill Harris, cât şi directorul Sachelarie au făcut la rândul lor prezentarea romanului lui Stelian Tănase.  

Ca apoi Stelian Tănase să vorbească el însuşi despre carte.

Am înţeles din aceste prezentări că este vorba despre un roman care îmbină mai multe teme este un roman de dragoste, dar şi un roman thriller cu trimiteri politice, o tentativă de lovitură de stat militară!  

Este un roman al realităţii româneşti contemporane, a capitalismului care s-a reinstaurat aici la Porţile Orientului. 

Scriitorul foloseşte tehnicile postmoderne de scriere, folosind reflectarea realităţii ăn oglinzi paralele, mise en abyme, cum definea Andre Gide.

Într-un comentariu pe care l-am făcut despre romanul românesc, am spus că sunt un cititor al romanelor româneşti  de la sfârşitul anilor 60 până la Revoluţie, cu marile succese de librărie ale lui Petru Popescu, Nicolae Breban, Marin Preda sau Augustin Buzura. După 90 romanul românesc a decăzut fiind înlocuit de jurnalism.

Stelian Tănase a spus că romanele obsedantului deceniu sunt revolute şi nu mai prezintă interes, dar eu rămân la opinia că un roman ca Moromeţii lui Preda rămâne în literatura română,

Dacă i-am citit cărţile de istorie recentă, o să caut acum să-i citesc şi romanele lui Stelian Tănase.

Harta sferică de Arturo Perez-Reverte

Pe Arturo Perez-Reverte l-am descoperit cu vreo 10 ani în urmă într-o prezentarea din România literară. Editura Polirom i-a tradus mai multe din romanele sale.

Este un autor de best sellers, cărţi de aventuri, contemporane şi istorice. Are o serie întreagă despre Căpitanul Alatriste, un soldat din vremea Secolului de Aur spaniol pe vremea lui Filip al II, când Spania domina întraga Europă Occidentală şi îi învinsese şi pe otomani în Mediterana.

Alte romane sunt romane de aventuri şi mister contemporane. Arturo Perez-Reverte este un urmaş al lui Dumas-tatăl şi a lui Jules Verne.

Cred că am toate romanele traduse din Perez-Reverte. Am vrut să mai văd ce a scris şi am găsit în traducere engleză Nautical Map. M-am apucat să o citesc şi la un moment dat, tot uitându-mă pe internet am văzut cu stupoare că traducere titlului original nu era respectată în engleză pentru că în româneşte ea se numeşte că în spaniolă Harta sferică!

Cartea o aveam în bibliotecă şi mi-am dat seamă că nu o citisem, probabil luat de treburi am uitat să o citesc acum 10 ani. Aşa că am continuat să o citesc în româneşte!

Este o carte despre mare şi despre aventuri pe mare. Este o carte despre vase cu pânze şi abundă în termeni marinăreşti, pe care şi în româneşte nu le prea pricep corect.

Personajele principale sunt Tanger Soto, o frumoasă blondă care este istoric la Muzeul Naval din Madrid şi Coy un ofiţer de marină comercială pus pe uscat în urma unor probleme.

Coy stătea în Barcelona aşteptând să-şi rezolve problemele şi participa din curiozitate la licitaţii privind obiecte legate de marină. Şi este martorul unei licitaţii extrem de disputate pentru o hartă din secolul al XVIII, al ţărmurilor mediteraneene ale Spaniei.

Şi brusc am realizat că Spania, alături de vecina Portugalie sunt primele ţări pentru care marina, expediţiile geografice le-au făcut extrem de bogate şi faimoase, mai ales Spania.

Spania a fost prima mare putere maritimă a lumii, Columb descoperind America. De abia mai târziu după eşecul expediţiei făcute de Invincibila Armada, Anglia a devenit concurentul principal şi viitoarea regină a mărilor.

Coy îi ia apărarea lui Tanger care se afla într-o dispută cu adversarul la licitaţia hărţii, un anume Nino Palermo, care avea sediul în Gibraltar şi se ocupa de recuperarea unor comori aflate în vase scufundate.

Şi aşa Coy devine partenerul lui Tanger, iar ulterior amantul ei, în găsirea unei epave scufundate a unui vas aparţinând iezuiţilor.

Aşa am mai aflat că iezuiţii, la fel ca templierii au fost alungaţi din mai multe ţări occidentale în Secolul Luminilor,  al XVIII-lea, precum Franţa şi Spania.

Vasul iezuiţilor Dei Gloria venea de la Havana cu destinaţia Valencia în 1767, dar a fost interceptat de o felucă corsară a unui căpitan englez. După o luptă între cele două vase, ele se scufundă amândouă în largul coastei portului Cartagena, colonie antică a Cartaginei africane.

De fapt pe vas se aflau 200 de smaralde aduse din Columbia pentru a-l corupe pe primul ministru al Spaniei de atunci să nu emită decretul de alungare iezuit.

Locul scufundării epavei vasului fusese dat autorităţilor spaniole de un mus, singurul care se salvase din catastrofă. 

Cu ajutorul hărţii lui Urutia Coy determină locul unde se putea afla vasul scufundat.

Apoi cei doi pleacă la Cartagena şi-l angajează pe prietenul lui Coy, zis Pilotul cu vasul lui cu pânze şi motor Carpanta cu care să facă explorarea locului scufundării. 

Cu o sondă ultramodernă şi prin scufundări ei încep să caută epava, dar nu dau de ea.

Disperaţi fac apel la un profesor de cartografie de la Universitatea din Murcia. şi atunci el le dă o explicaţia.

Dacă determinarea latitudinii nu se schimbase de atunci până azi, problema era determinarea longitudinii.

În secolul al XVIII-lea fiecare avea longitudinea 0 a lui. Englezii au folosit Greenwich, iar francezii aveau meridianul Paris

În schimb, spaniolii foloseau mai multe longitudini 0, Tenerife, Cadiz.

Coy era convins că longitudinea era cea de la Cadiz conform hărţilor lui Urutia. Profesorul îi lămureşte că iezuiţii aveau un meridian secret, al Catedralei din Salamanca. 

Coy recalculează şi încep explorările în zonă. Pilotul îşi aminteşte  că în zona respectivă pescuia languste verzi şi nu roşii cum era normal. Tanger realizează că acolo se află epava felucii care avea tunuri de bronz şi acolo se afla şi epava lui Dei Gloria.

Coy găseşte epava şi sipetul cu smaralde. Sunt recuperate şi Tanger se pregăteşte să le plaseze la Anvers. Apar însă Nino Palermo şi bodyguardul lui, argentinianul Kiskoros, fost subofiţer care se ocupase de torturarea gherilelor montoneros.

Cu acest Coy avusese cîteva ciocniri zdravene. Tipul îi ameninţă cu pistolul, dar finalmente Tanger pleacă liniştită. Îi păcălise pe toţi şi Kiskoros devenise partenerul ei. Tanger îi dăduse ordin să îi reţină pe toţi trei timp de 8 ore.

Şi atunci Coy are revelaţia că inclusiv Kiskoros fusese tras în piept, pentru că din Cartagena pleacă în curând un vapor încărcat cu portocale cu destinaţia Anvers, care lua şi pasageri.

Kiskoros este anihilat şi cei trei pleacă spre hotelul unde stătea Tanger. Are loc un schimb de focuri între Tanger şi Palermo, omorându-se reciproc şi rănindu-l superficial pe Coy. 

Final trist! Banii şi averea n-aduc fericirea şi comorile pot fi blestemate.

Jurnal de joi cu măceşi şi maci înfloriti

Azi dimineaţa pe la 10 vremea era deja ploioasă şi din fuga trenului se vedeau toate tufele de măceşi cum au înflorit cu floricele albe şi roz, sunt o grămadă până la Găieşti. Din când în când se iţeau şi tufe de maci roşii.

Voiam să povestesc de agenda politică săptămânală, dar azi a explodat o ştire care a băgat A3 în fibrilaţie şi pe pesedişti i-a dus spre infarct.

Posibila încriminare a doamnei prim ministru Dăncilă, pentru chestiuni ce privesc siguranţa naţională privind iniţiativele legate de mutarea ambasadei la Ierusalim.

Mă gândesc la această mămăiţă care habar n-are pe ce lume se află.

Ea care nu înţelege aproape nimic din ce se întâmplă în jurul ei, are mari probleme să citească un text, face orori gramaticale în limba română (teribil pentru o fostă profesoară!) să se pomenească acuzată de trădarea intereselor naţionale?

Tâmpitul cu mutră de fante mafiot de Turnu Măgurele, Liviu Dragnea a băgat-o în tot rahatul pe această doamnă care sugea şi ea liniştită beneficiile de europarlamentar. În locul ei este acum o fufă din Argeş, care a fost obligată să angajeze pe post de consilieri nişte neica nimeni, să ciugulească şi ei ceva pe la Brucseles!

Apropo' de mafioţi, preşedintele Iohannis i-a atras elegant atenţia că se uită prea mult la filme cu mafioţi, în loc să-i spună să se uite în oglindă. 

Din nou am făcut lectura la cam 50% din Dilema veche pe drumul spre Bucureşti.

Citesc cu mare plăcere micile crochiuri ale Adinei Popescu. În acest număr evocă cu mare sensibilitate amintiri cu tatăl ei, Anton cu care sunt congener, cu excursii la Sinaia. În drum tatăl s-a întins pe bancheta din trenul personal cam gol. Dara apare destinul nemilos sub forma unui miliţian care-l amendează cu exact 50 de lei , care-l lasă pe tată fără plăcerea unei beri la munte! Am aceleaşi amintiri neplăcute cu miliţieni, student fiind am fost anchetat de un căpitan care întâi mi-a tras în pumn în falcă, după care a început o anchetă demnă de Kafka, noroc că altul era mai în rahat ca mine şi am scăpat. Miliţienii erau răi şi proşti şi se temeau de şefi sau oamenii cu proptele.

Acum când ar trebui să fie fără mănuşi cu infractorii cum sunt bandiţii din Sineşti parcă şi-au pierdut aplombul, că-s drepturile omului, dar nu ale bandiţilor şi infractorilor gata să-ţi dea în cap. Vezi şi povestea lui Andrei Manolescu. 

Am citit cu amuzament ipotezele lui Florin Iaru privind nuvela lui Caragiale Inspecţiune, e cu teorii LGBT?!

Dosarul săptămânal este dedicat documentarului România neîmblânzită. Comentariile mă fac să-l mă duc să-l văd la Mall în condiţii bune. Este o superbă imagine a României frumoase. Şi eu sunt un suporter al naturii sălbatice, de mic la Aluniş şi Avrig pescăream cu instrumente clasice undiţa, sau neconvenţionale, chelteul - coşul  de nuiele cu care prindem clenişori pe râul Avrig sau pe Olt. 

Am trăit apoi tragedia poluării, pe Oltul devenit râu mort, distrus de scurgerile de la Făgăraş şi Victoria, reînviat  când aceste combinate chimice au fost închise, sau pe Argeş la Goleşti unde peştii miroseau cumplit a gaz de la Combinatul Petrochimic, lac acum plin de bibani şi şalăi.

I-aş trimite la acest film pe toţi nesimţiţii tineri care aruncă gunoaie McDonalds pe digul Argeşului, curăţate odată de un ONG ecologist, sau peturile de plastic care inundă malurile.

Aş că aştept ca România să fie mai îngrijită mai ales de cei tineri, de grataragii de care sunt pline reclamele de la radio şi tv, iubitorii de manele argeşeni n-am nicio iluzie! 

Seară de blues la Piteşti cu Mike Godoroja şi Blue Spirit

Mike Godoroja şi Eugen Cristea

În această săptămână la Biblioteca Judeţeană Argeş se desfăşoară un program cultural cu lansări de cărţi, scriitori şi muzică.

În această seară au fost invitaţi Mike Godoroja & The Blue Spirits, care au venit însoţiţi de actorul Eugen Cristea.

Muzicienii invitaţi au fost în afara lui Godoroja, veteranul Vali Vătuiu la tobe şi percuţie, Dorian Pârvu la clape, Tibi Duţu la chitară bas şi Alin Păun la chitară.

Am aflat că Alin, talentatul chitarist este fiul lui Oliviu Păun, fostul meu vecin de la acelaşi etaj, cu care, de altfel m-am salutat.

Aş mai remarca cizmele fabuloase ale lui Dorian Pârvu, de cow-boy, biker Harley Davidson, cu tocuri metalizate!

Eugen Cristea a recitat versuri din Langston Huges şi Walt Whitman, dar şi din poetul Ion Nicolescu. Afle de pe net că versurile lui au fost preferat de muzicienii folk, el a dus o viaţă chinuită de homeless, murind, bolnav şi sărac la Buzău. 

Muzica lui Godoroja este o împletire de blues în special, de mult invocatul clasic Robert Johnson, dar şi de rock. Am ascultat şi piesa Shooting me a lui Led Zeppelin. 

cizme

Sala a fost dominată de seniori pentru că este muzica tinereţii noastre. 

Erau cum se şi vede Noni Mironica Nicolescum, Sandu Crişcotă şi amicul Radu Vişinescu.

A fost o seară frumoasă şi deosebită!

Siluete din famili Brătianu de Nicolae Pillat

Această cărticică a fost scrisă de Nicolae Pillat,fratele mai mic al lui Ion Pillat, importantul poet interbelic. 

Frații Pillat şi sora lor sunt copiii familiei Pillat, Nicolae Pillat, mare proprietar de mii de hectare, din nordul Moldovei, în jurul localității Miorcani, de pe malul Prutului, important militant, deputat liberal şi soţia lui Măriuţa, născută Brătianu. Măriuţa Brătianu este fiica lui I. C. Brătianu, cel care alături de Regele Carol I sunt fondatorii României moderne. 

 I. C. Brătianu a avut trei băieţi Ionel I. C. Brătianu, Constantin Dinu Brătianu şi Vintilă Brătianu, toţi şefi ai Partidului Naţional Liberal în perioada interbelică. Dinu, care a fost arestat prin 1947 de către comunişti, a murit la Sighet împreună cu nepotul său Gheorghe Brătianu, fiul lui Ionel I. C. Brătianu, probabil cel mai important istoric român.

I. C. Brătianu a avut şi mai multe fiice, prima fiind Florica, care a murit la doi ani şi tatăl neconsolat a dat numele ei aşezării din jurul conacului Brătienilor. Este adevărul istoric nu scârboasa invenţie a comuniştilor! a avut şi alte 5 fiice, pe Sabină măritata Cantacuzino, apoi Măriuţa, măritată Pillat. 

Măriuţa este mama copiilor Pillat şi ei au crescut în principal la conacul de la Florica cunoscând toată dinastia faimoasă a Brătienilor.

După cum reiese din carte, Nicolae şi-a cam invidiat fratele pentru calităţile literare, încercând şi el în domeniul prozei. Cei doi fraţi Pillat şi-au făcut studiile la Paris. Fratele cel mare la Liceul Henri IV, iar Nicolae la Ecole Alsacienne. Era fiul preferat al tatălui său, când a picat bacalaureatul, tatăl i-a dăruit un ceas de aur. 

Nicolae s-a născut în 1894, a studiat Dreptul al Paris, s-a căsătorit cu o pariziană, Yvonne şi astfel a evitat soarta celorlalte rude, inclusiv a nepotului Dinu Pillat, intrat în puşcărie în Lotul Noica în 1958. 

Nicolae descrie o copilărie fericită, fără probleme pe domeniul de la Florica ce îmi este şi mie familiar acum. I-a cunoscut pe cei trei unchi Brătieni. Norocul lui Ionel şi al lui Vintilă este că au murit în 1927 şi respectiv în 1930 şi nu au ajuns în puşcăriile comuniste. 

Nicolae se ocupa de confortul unchilor săi la Paris atunci când aceştia poposeau în capitala Franţei, care şi-a păstrat o întâietate internaţională în interbelic. La începutul fiecărui capitol sunt poze cu ruda în chestiune şi la capătul fiecărui capitol autorul reproduce scrisori ale rudelor. 

Familia Brătianu şi rudele Pillat, Nicolae Dorobanţu, Cantacuzino duceau o viaţă îndestulată de mari burghezi şi moşieri, cu mese îndestulate.

Este totuşi o diferenţă când citeşti ce mânca ţăranul român în aceleaşi vremuri, lucru care ar umple de invidie pe vegetarienii şi veganii de azi. 

Evocat de alţii Nicolae Pillat rămâne un domn care-şi vizita rudele rămase în România comunistă, lăsând impresia unui gentilom desăvârşit din alte vremuri. 

Un document despre cea mai importantă familie de oameni politici şi de stat pe care i-a avut România.

: